Cum a murit regina Marii Britanii. Ultimele clipe din viața suveranei care știa că i se apropie sfârșitul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regina Elisabeta a II-a era conștientă de faptul că timpul rămas era limitat și și-a dorit să aibă momente prețioase alături de familia ei în ultimele luni dinaintea morții sale. Suverana a murit pe 8 septembrie 2022.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii FOTO Getty Images

Monarhul avea „mai multe” afecțiuni medicale, dar „a scăpat” și „n-a simțit nicio durere” în ultimele ei momente, relatează Mirror. Ea a murit pe 8 septembrie 2022, iar membrii seniori ai personalului au înregistrat momentele premergătoare și ulterioare decesului reginei Elisabeta a II-a.

Cartea „Charles III: New King, New Court: The Inside Story” sugerează că regina era hotărâtă să fie înconjurată de familia ei și să își facă amintiri în ultimul ei an de viață, în special cu membrii mai tineri ai familiei regale.

Ajunsese să-și dea seama că prognosticul medical însemna că nu o va imita pe mama ei și nu va ajunge la 100 de ani, așa că fusese hotărâtă să profite la maximum de acel (ultim) an", a spus autorul Robert Hardman în carte.

S-a asigurat că toată familia a fost cu ea în timpul verii, astfel încât cei mici, în special, să rămână mereu cu amintiri plăcute despre ea", se mai arată în carte.

O notă redactată de secretarul ei particular, Sir Edward Young, a confirmat că regina s-a „strecurat" la Balmoral, documentul fiind acum plasat în Arhivele Regale.

   „Nu ar fi fost conștientă de nimic”

Cauza exactă a morții reginei, potrivit unui prieten apropiat al familiei, nu va fi cunoscută niciodată, deoarece aceasta suferea de mai multe afecțiuni în 2022.

Sir Edward a consemnat însă moartea reginei, iar acum documentul se află în arhivele familiei regale.

Foarte liniștită. În somnul ei. A alunecat. Bătrânețe. Nu ar fi fost conștientă de nimic. Nicio durere", este nota făcută de Sir Edward la moartea suveranei.

În aceeași carte se spune că lacheul a deschis o cutie roșie de documente, pe patul de moarte al reginei, și a găsit două scrisori. Una ar fi fost adresată regelui Charles, moștenitorul coroanei, iar cealaltă ar fi fost pentru Sir Edward,

Se spune că regele Charles și regina Camilla au petrecut o oră cu regretata regina în timp ce aceasta stătea se afla pe patul de moarte, iar prințesa Anne și confidenta Angela Kelly au făcut cu rândul la căpătâiul suveranei. 

De asemenea, Prințul William și Prințul Harry au fost chemați de urgență în Scoția pentru a-și putea lua rămas bun de la regină.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a decedat la vârsta de 96 de ani, la Palatul Balmoral din Scoţia, reşedinţa ei de vară favorită, pe 8 septembrie 2022.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham