Cum a devenit Viktor Orbán cel mai apropiat aliat al lui Vladimir Putin în UE

De la disident liberal la figură apropiată de MAGA, Politico prezintă transformarea premierului ungar care a readus Budapesta în sfera de influență a Moscovei.

Suzsanna Szelényi își amintește că Viktor Orbán era cel care cerea atunci rușilor să părăsească Ungaria.

Se întâmpla în 1989, într-un moment de cotitură pentru Europa de Est. Cortina de Fier se prăbușea, iar Orbán fusese invitat să rostească un discurs la reînhumarea lui Imre Nagy — fostul prim-ministru care a condus revoluția maghiară din 1956 împotriva sovieticilor și a fost executat ulterior.

Szelényi, prezentă atunci în calitate de membră a gărzii de onoare, își amintește cum tânărul Orbán, care avea să devină ulterior cel mai longeviv premier al țării, a urcat la tribună și a cerut retragerea armatei sovietice.

„Dacă avem încredere în forțele noastre, suntem capabili să punem capăt dictaturii comuniste. Dacă suntem suficient de hotărâți, putem determina partidul aflat la putere să accepte alegeri libere”, spunea Orbán la acea vreme.

Pentru Szelényi, fost deputat din partea partidului Fidesz, nu exista atunci niciun indiciu al direcției pe care avea să o urmeze cariera lui Orbán.

De la un lider liberal care pleda pentru desprinderea de Moscova, premierul maghiar a ajuns, în timp, un susținător declarat al unei viziuni iliberale și unul dintre cei mai apropiați parteneri ai Kremlinului în Europa.

Într-un moment în care Uniunea Europeană încearcă să contracareze agresiunea Rusiei în Ucraina, Viktor Orbán a devenit un interlocutor pe care președintele rus Vladimir Putin se poate baza în mod constant.

Înaintea alegerilor din Ungaria din 12 aprilie, considerate cruciale, Orbán a blocat un pachet de împrumuturi europene de aproximativ 90 de miliarde de euro, pe care Kievul le consideră esențiale pentru continuarea efortului de război. În paralel, ministrul său de externe a trebuit să explice recent acuzațiile privind transmiterea unor informații confidențiale către Moscova.

„A fost un proces gradual, cu etape și momente de cotitură, fiecare conducând logic la următorul”, spune Szelényi. „Poate cea mai surprinzătoare schimbare este apropierea de Rusia, dar nu s-a produs peste noapte.”

„Să facem Ungaria măreață din nou”

După primele alegeri libere din 1990, Orbán și Szelényi s-au numărat printre cei 22 de membri ai Fidesz aleși în parlament. La acea vreme, formațiunea era un grup liberal-centrist format din studenți și intelectuali anti-comuniști.

Transformarea lui Orbán a început însă relativ rapid, susține Szelényi. După ce a devenit președinte al partidului în 1990, el a consolidat treptat controlul asupra formațiunii, marginalizând vocile critice.

În 1994, când Orbán a schimbat orientarea ideologică a partidului din liberală în național-conservatoare, Szelényi și alți colegi au părăsit Fidesz.

„Cei care au rămas au devenit mai omogeni și mai loiali liderului”, spune ea. „De atunci, povestea partidului și cea a lui Orbán au devenit una singură.”

După un prim mandat de premier la începutul anilor 2000, Orbán a revenit la putere în 2010 și a inițiat o serie amplă de reforme: modificarea Constituției, schimbarea legislației pentru reducerea mecanismelor de control democratic, limitarea libertății presei și consolidarea influenței politice asupra sistemului judiciar.

Szelényi consideră că prima etapă a acestei evoluții a fost determinată de ambiția personală a liderului, descrisă de ea drept „voință de putere”.

Ulterior, apropierea de Rusia s-a intensificat. Un moment semnificativ a fost acordul din 2014 privind extinderea centralei nucleare Paks II, finanțat printr-un împrumut acordat de Kremlin. Acordul a marcat nu doar o colaborare pragmatică, ci și o convergență de viziuni.

La scurt timp, Orbán a vorbit despre intenția de a construi un „stat iliberal” bazat pe valori naționale și creștine, invocând explicit modelul Rusiei. Această poziționare contrasta cu declarațiile sale din 2007, când avertiza că Rusia rămâne un imperiu care exercită presiuni asupra vecinilor și nu poate fi de încredere.

Schimbări treptate, direcție constantă

Pe lângă relațiile economice, Orbán a promovat o politică de „deschidere către Est”, vizând consolidarea relațiilor cu Rusia, China și Turcia, ca echilibru față de Occident.

În plan simbolic, diferențele au devenit vizibile în 2019, când comemorarea a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului a fost marcată în mod discret în Budapesta, spre deosebire de alte capitale din Europa Centrală.

Pentru unii dintre foștii săi colegi, această traiectorie reflectă o ambiție constantă de afirmare politică. Péter Molnár, fost membru Fidesz și coleg de universitate cu Orbán, spune că liderul maghiar nu a urmărit doar guvernarea, ci și consolidarea influenței.

„Nu poate face Ungaria mai mare în sens teritorial, dar poate încerca să o facă mai influentă”, afirmă el.

Pe măsură ce relațiile dintre Budapesta și Bruxelles s-au tensionat, legăturile cu Moscova s-au consolidat, într-un context în care Orbán a dezvoltat relații similare și cu lideri din alte părți ale lumii, inclusiv din Statele Unite.

De la reformă la confruntare

Schimbarea de direcție a lui Orbán este interpretată de analiști ca fiind influențată atât de oportunism politic, cât și de contextul intern. În anii ’90, scena politică maghiară era dominată de partide socialiste și liberale puternice, în timp ce dreapta era fragmentată.

În acest context, mutarea spre zona conservatoare a oferit lui Orbán o platformă mai favorabilă pentru acumularea puterii.

Ulterior, liderul maghiar s-a inspirat și din modele externe. Observatorii menționează influența unor figuri precum fostul premier italian Silvio Berlusconi, atât în stilul politic, cât și în comunicare și organizarea partidului.

În același timp, Orbán a construit o strategie politică bazată pe teme naționaliste și pe percepția unui conflict permanent între Ungaria și instituțiile supranaționale sau marile puteri.

Discursurile sale invocă frecvent momente istorice precum revoluțiile din 1848 și 1956, folosind aceste referințe pentru a susține ideea suveranității naționale în fața presiunilor externe.

Pentru susținătorii săi, această abordare reflectă apărarea intereselor naționale. Pentru critici, ea marchează o schimbare profundă în raportul Ungariei cu valorile democratice și cu partenerii săi occidentali.

În prezent, Orbán rămâne o figură centrală în dezbaterile europene privind statul de drept, relația cu Rusia și viitorul proiectului european - o evoluție care contrastează puternic cu începuturile sale din 1989.