Criză refugiaţi: Serbia compară Croaţia cu un „regim fascist“. Frontiera ungaro-sârbă este protejată de mii de militari şi de tancuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Încă de săptămâna trecută, Croaţia a blocat transporturile din Serbia, închizând aproape toate intrările în ţară, în afară de una, pentru a împiedica intrarea migranţilor

Serbia a comparat restricţiile impuse la graniţă de Croaţia cu legile motivate rasial date de statul nazist în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, notează BBC. Şeful Statului Major ungar detaşează mii de militari cu vehicule blindate şi tancuri la frontiera cu Serbia şi spune că militarii vor continua să construiască gradul de la frontiera dintre Croaţia şi Ungaria.

Grănicerii croaţi opresc toate vehiculele sârbe la frontieră, nelăsându-le să intre în ţară, ca semn de protest pentru decizia Serbiei de a transporta migranţii la graniţă. Însă ministrul de Interne croat a declarat că interdicţia nu se aplică şi la cetăţenii sârbi. Autorităţile sârbe au răspuns acestei măsuri prin interzicerea transportului de marfă din Croaţia, potrivit BBC.

Pe fondul escaladării tensiunilor dintre cele două state, Ministerul de Externe din Serbia a comunicat faptul că aceste măsuri sunt „discriminatorii“ şi că „pot fi comparate cu măsurile luate în trecut, în timpul Croaţiei Independente fasciste“, referindu-se la statutul nazist proclamat de Croaţia în 1941.

Comportamentul Serbiei „nu este normal“, a declarat premierul croat Zoran Milanovic, vorbind la Bruxelles unde liderii Uniunii Europene s-au reunit pentru a găsi o soluţie cu privire la criza refugiaţilor. 

Dificultăţi economice pentru Serbia

Joi, unii cetăţeni sârbi nu au fost lăsaţi să intre în Croaţia, însă Guvernul croat a spus că de vină pentru această situaţie ar fi o defecţiune a computerelor. 

Încă de săptămâna trecută, Croaţia a blocat transporturile din Serbia, închizând aproape toate intrările în ţară, în afară de una, pentru a împiedica intrarea migranţilor, după ce în doar o săptămână în Croaţia ajunseseră aproximativ 45.000 de oameni.

Autorităţile croate sunt furioase că Serbia aduce cu autobuzele imigranţii direct la graniţă, după ce Ungaria şi-a sigilat graniţa de sud cu un gard metalic.

În schimb, Croaţia trimite migranţii în nord, la graniţa sa cu Ungaria care îi trece în Austria. Dar Zagrebul a anunţat că nu se poate descurca cu ritmul sosirii refugiaţilor.

Închiderea graniţei a dăunat economiei sârbe, dependente de transportul prin Croaţia către Europa centrală şi de vest, conchide BBC.

Frontiera Ungariei cu Serbia, protejată de mii de militari şi tancuri

Mii de militari unguri urmează să fie prezenţi - cu vehicule de transport şi tancuri - la frontiera de sud, cu Serbia, pentru a o „proteja“, a anunţat Tibor Benko, şeful Satului Major ungar, relatează MTI.

Şeful Statului Major a declarat joi pentru postul M1 că militarii vor continua să construiască gradul de la frontiera dintre Croaţia şi Ungaria şi că „protecţia va include mai multe elemente“. Lucrările de construcţie se încadrează în planificare, a adăugat el.

Benkko a subliniat că exerciţiul militar „Acţiune Hotărâtă 2015“ s-a desfăşurat ca rezultat al crizei migrării.

Cu ajutorul exerciţiului, armata s-a pregătit pentru sarcini în gestionarea presiunii migraţiei, iar reglementări în acest sens au fost aprobate de către Parlament, a adăugat el.

Aceste reglementări detaliază diverse sarcini prevăzute de lege. Astfel, militarii sunt abilitaţi, între altele, să verifice documente, să percheziţioneze corporal persoane şi să gestioneze mulţimi de oameni - însă reglementările cu privire la folosirea armamentului din dotare nu au fost modificate, a subliniat Benko.

Şeful Statului Major ungar a mai anunţat că 4.300 de militari au participat la exerciţiu şi că la frontieră vor fi mobilizaţi tot atâţia militari, notează Mediafax.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat