Criza migranților: Mărturia cutremurătoare a unui pescar tunisian, care a prins în năvod un bebeluș mort: „În loc de peşte descopăr cadavre“

0
Publicat:

Pe măsură ce numărul migranţilor care vor să ajungă în Europa creşte, la fel se întâmplă şi cu numărul celor care pier în Marea Mediterană. “În loc de peşte descopăr cadavre", povestește un pescar tunisian care a prins în năvod un bebeluș mort.

Marea Mediterană, un cimitir imens pentru migranți FOTO Garda de Coastă

"În loc să iau pește, primesc uneori cadavre. Prima dată mi-a fost frică, apoi m-am obișnuit pas cu pas", povestește pentru BBC pescarul în vârstă de 30 de ani. El a precizat că a găsit recent cadavrele a 15 migranți în plasele, în doar trei zile.

"Odată am găsit cadavrul unui bebeluș. Cum este un bebeluș responsabil pentru ceva? Plângeam. Pentru adulți este diferit, pentru că au trăit. Dar știi, pentru copil, nu a văzut nimic..."

"Nu m-aş ierta niciodată"  

Oussama Dabbebi pescuiește în aceste ape, în apropierea celui de-al doilea oraș din Tunisia, Sfax, de la vârsta de 10 ani. 

În acele vremuri, mulți oameni pescuiau, dar acum spune că majoritatea pescarilor și-au vândut bărcile pentru sume mari contrabandiştilor.

"De multe ori contrabandiştii mi-au oferit sume incredibile pentru a-mi vinde barca. Am refuzat întotdeauna pentru că dacă ar folosi barca mea şi cineva s-ar îneca, nu m-aş ierta niciodată".

La morgă, situația nu poate fi gestionată

În timp ce UE încearcă să gestioneze acest fenomen, pe ţărmurile Tunisiei apar urmele acestor tragedii. În prima jumătate a acestui an, aproximativ 24.000 de oameni au părăsit coasta Tunisiei şi au ajuns în Italia, potrivit ONU. În cimitirul de la marginea portului Sfax sunt rânduri de morminte recent săpate. Peste 200 de cadavre de migranți au fost aduse aici, în ultimele două săptămâni.

Tunisia a devenit acum cel mai mare punct de plecare pentru migranții care încearcă să ajungă în Europa. Libia a fost până de curând locul de plecare, dar violența împotriva migranților și răpirile i-au determinat pe mulți să călătorească în Tunisia, înainte de a se îndrepta spre Europa. Barca implicată în dezastrul de săptămâna trecută în largul coastei grecești, care a provocat cel puțin 78 de morți și aproximativ 500 de dispăruți, a plecat din Libia. Această tragedie provoacă mari dificultăți orașului.

Directorul autorității regionale de sănătate, dr. Hatem Cherif, spune că pur și simplu nu există facilități pentru a face față atâtor decese:

Capacitatea camerei mortuare a spitalului este de maximum 35 până la 40 de cadavre. Acest lucru este de obicei suficient, dar cu tot acest aflux de cadavre, care se înrăutățește, este cu mult peste cifrele pe care le putem gestiona".

La morgă au fost aduse recent 250 de cadavre. Majoritatea vor fi plasate într-o cameră alăturată răcoroasă, numită sumbru „camera catastrofei”, unele peste altele. Doctorul Cherif a subliniat că toate vor fi îngropate în morminte separate, numerotate.

Disperarea continuă să învingă pericolul

Mulți dintre cei care mor sunt neidentificați, așa că se fac teste ADN și se păstrează cu grijă rezultatele.

Ideea este de a permite rudelor care caută persoane dragi să vadă dacă acestea sunt îngropate aici, verificând compatibilitatea cu propriul ADN.

Grupuri de migranți din toată Africa și părți ale Orientului Mijlociu se adună zilnic pe străzile din Sfax.

Unii nu au bani pentru a plăti un loc în barca unui traficant, alții trăiesc de pe azi pe mâine, neputând să-și plătească nici hrana și adăpostul.

Mulți fie și-au pierdut pașapoartele, fie le-au fost furate, în timp ce unii nu au avut niciodată acte și au părăsit țara în mod ilegal.

Toți au auzit de decesul atâtor oameni care au încercat să ajungă în Europa, dar se pare că disperarea continuă să învingă pericolul, așa cum a spus un tânăr din Guineea.

"Nu ne putem întoarce în țara noastră pentru că nu avem bani sau pașapoarte. Nu mi-e frică. Este atât de multă sărăcie [acasă] și părinții mei nu au nimic. Nu vreau ca și copiii mei să trăiască așa. Trebuie să plec”.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant