Cristian, tânărul român luat de ape în Italia, a fost găsit la trei săptămâni după tragedie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul român luat de viitură în Italia a fost găsit fără viață după mai bine de trei săptămâni de la tragedie. Cristian avea doar 25 de ani și a fost prins, împreună cu două prietene, în mijlocul apelor învolburate, relatează Știrile ProTV.

Românii luați de ape in Italia Il Mesagero

UPDATE

Ministerul Afacerilor Externe a contactat în regim de urgență autoritățile italiene competente, în vederea confirmării informației și a obținerii de detalii suplimentare cu privire la identitatea și cetățenia persoanei decedate, a transmis MAE român.

Potrivit acestuia,autoritățile italiene au comunicat reprezentanților oficiului consular că persoana decedată este cetățean român, iar rezultatele anchetei confirmă faptul că aceasta este cea de-a treia victimă a accidentului menționat anterior.

Știre inițială

Imaginile cu cei trei tineri care stau îmbrățișați în timp ce așteptau să fiesalvați au făcut înconjurul lumii. În imagini se vede cum, după câteva secunde, aceștia sunt doborâți de torent. Fetele au fost găsite fără suflare după două zile, însă Cristian a fost căutat timp de săptămâni întregi.

Duminiică a fost descoperit și trupul neînsuflețit al acestuia. Se afla la aproximativ cinci sute de metri distanță de locul în care a fost văzut pentru ultima oară.

„L-au găsit pe Cristian. Este un moment important, îl redăm familiei din România şi cred că România îl aşteaptă! Cum am spus înainte: o ultima îmbrățişare care va rămâne pentru umanitate", a declarat primarul orașului Premariacco, Michele de Sabata.

Fratele lui Cristian a participat și el la căutările disperate, alături de sute de pompieri, scafandri și voluntari.

Clopotele bisericilor din orașul italian în care a avut loc tragedia au bătut duminică în memodia băiatului. Luni a fost declarat doliu local.

Procurorii italieni au demarat o anchetă pentru a verifica dacă au fost respectate toate protocoalele de intervenție.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice