Consilier prezidenţial ucrainean: Mantra lui Putin a „războiului până la ultimul ucrainean”, o probă în plus a genocidului deliberat comis de Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: president.gov.ua

Ucraina a calificat vineri drept „o probă în plus a genocidului deliberat” declaraţia preşedintelui rus Vladimir Putin că Occidentul vrea să lupte împotriva Rusiei „până la ultimul ucrainean”, relatează agenţia EFE.

„Nu există niciun plan „colectiv al Occidentului”. Există doar o anume armată „Z” care a intrat în Ucraina suverană, bombardând oraşe şi ucigând civili. Restul este o propagandă primitivă”, a scris pe Twitter Mihailo Podoliak, consilierul principal al preşedintelui Volodimir Zelenski, conform Agerpres.

Prin urmare, „mantra domnului Putin a „războiului până la ultimul ucrainean” este o probă în plus a genocidului deliberat comis de Rusia”, astfel interpretează consilierul preşedintelui Zelenski declaraţia lui Putin. 

Acesta din urmă a avertizat joi că Rusia încă nu a început ''nimic serios'' în Ucraina şi a semnalat în acelaşi timp că Rusia nu refuză participarea la negocierile de pace. ''Însă cei care le refuză trebuie să ştie că pe măsură ce trece timpul, cu atât le va fi mai dificil să negocieze cu noi", a adăugat Putin, vorbind la o întâlnire cu şefii grupurilor politice din camera inferioară a Parlamentului rus. 

„Astăzi, auzim că ei vor să ne învingă pe câmpul de luptă. Ce să zic? Să încerce! Am auzit de mai multe ori că Occidentul vrea să se lupte cu noi până la ultimul ucrainean. Este o tragedie pentru poporul ucrainean. Însă pare că totul se îndreaptă în această direcţie”, a remarcat preşedintele rus. 

Declaraţia sa vine în contextul intensificării livrărilor de armament occidental pentru armata ucraineană, care încearcă să oprească înaintarea trupelor ruse în estul Ucrainei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani