Video Multiple explozii pe „Podul lui Putin” din Crimeea: doi morți și un rănit. Ar fi fost atacat cu drone marine | FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traficul a fost oprit pe Podul Crimeii, construit de Rusia, din cauza unei situații „de urgență”, a declarat în noaptea de duminică spre luni guvernatorul rus al peninsulei anexate Crimeea, în timp ce presa ucraineană a raportat explozii pe pod, relatează Reuters. Un copil ar fi fost rănit în urma situației, anunță agenția de presă rusă Tass.

Podul de peste Strâmtoarea Kerci FOTO EPA-EFE

UPDATE MAE rus acuză Marea Britanie şi SUA de atacul asupra podului Kerci: „Sunt responsabile pentru o structură teroristă de stat”

Ministerul de Externe rus a acuzat luni Ucraina de comiterea unui atac asupra podului Kerci, care leagă Crimeea - peninsulă ucraineană anexată ilegal de Moscova în 2014 - de Rusia, cu implicarea Washingtonului şi a Londrei.

„Atacul de astăzi asupra podului din Crimeea a fost comis de regimul de la Kiev. Acest regim este terorist şi are toate caracteristicile unei grupări internaţionale de criminalitate organizată”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova. Detalii aici

UPDATE Momentul în care Podul Crimeei este atacat. Cum arată după explozii VIDEO

Au apărut primele imagini care ar fi surprins momentul exploziilor de podul Crimeei. Publicația bielorusă Nexta a publicat pe Twitter un videoclip preluat din surse ruse.

Într-o altă înregistrare video realizată de un amator se observă o secțiune a podului care este înclinată și desprinsă de la locul ei inițial. Potrivit presei ucrainene, podul de la Kerci ar fi fost atacat cu drone marine. Detalii aici

UPDATE

Din cauza distrugerii unei traverse a Podului Crimeea, trecerea cu feribotul între peninsula ocupată și regiunea Krasnodar din Federația Rusă a fost oprită, iar circulația trenurilor pe pod a fost, de asemenea, oprită temporar, informează Tass.

UPDATE Podul Crimeei a fost avariat. Ucrainenii l-au atacat cu drone marine

Atacul de noapte asupra podului din Crimeea a fost o operațiune specială a serviciilor secrete ucrainene SBU și a Marinei, au informat surse din SBU citate de cotidianul ucrainean Pravda.

„SBU și Forțele Navale ale Ucrainei sunt implicate în bombardarea pe timp de noapte a podului Crimeea”, care a fost atacat cu drone de suprafață.

Interlocutorul publicației a precizat că a fost greu să se ajungă pe pod, dar până la urmă a fost posibil.

Seghei Aksionov, așa-zisul „șef” al Crimeei ocupată de Federația Rusă, a declarat că pe podul din Crimeea a avut loc un „eveniment extraordinar”, motiv pentru care traficul pe pod a fost oprit. Canalele rusești TG informează că o treaptă „a căzut” pe pod.

„Traficul este oprit pe podul Crimeea: a avut loc un eveniment de urgență în zona pilonului 145 din regiunea Krasnodar. Agențiile de aplicare a legii și toate serviciile relevante funcționează. Am vorbit cu ministrul transporturilor al Federației Ruse Vitali Saveliev, se iau măsuri pentru restabilirea situației. Menținem legătura cu colegii din Regiunea Krasnodar”, a scris Aksionov pe canalul său de Telegram.

În același timp, canalul TG „Baza” scrie că o traversă a Podului Crimeea a căzut, iar cel puțin 2 persoane au murit și încă una a fost rănită.

Anterior, șeful SBU, Vasil Maliuk, a declarat că podul este o țintă perfect legitimă pentru Ucraina și a promis că va dezvălui detaliile operațiunilor speciale unice de după victorie.

UPDATE

Incidentul de pe podul din Crimeea ar putea fi un act de provocare din partea Moscovei, a declarat Natalia Humeniuk, purtătorul de cuvânt al comandamentului militar din sudul Ucrainei, potrivit Reuters.

„Crearea unor astfel de provocări, pe care autoritățile de ocupație din Crimeea le raportează imediat foarte tare, este o modalitate tipică de rezolvare a problemelor de către autoritățile din Crimeea și țara agresoare", a declarat Humeniuk pentru postul național de televiziune Rada.

UPDATE

Două persoane din regiunea rusă Belgorod, o mamă și un tată, au fost ucise în „urgența” de pe podul din Crimeea, iar fiica lor a fost rănită, a anunțat guvernatorul regiunii pe Telegram.

„În această dimineață am început cu toții cu informații despre urgența care a avut loc pe podul din Crimeea. Cu toții am văzut un videoclip pe internet cu o mașină avariată cu numere de înmatriculare din Belgorod”, a scris Viaceslav Gladkov.

„Fata a fost rănită, rănită moderat... Cel mai greu lucru este că părinții ei au murit”.

Știrea originală:

Un copil a fost rănit în urma unei situații de „urgență” pe podul din Crimeea, anunță agenția de presă rusă Tass, citând autoritățile din Crimeea. Aceasta a precizat că copilul va fi transportat în regiunea rusă Krasnodar cu o ambulanță aeriană.

Serghei Aksyonov, un guvernator instalat de Rusia, a declarat că situația de urgență a avut loc la pilonul 145 al podului care leagă peninsula Crimeea de regiunea rusă Krasnodar. El nu a oferit alte detalii.

„Circulaţia a fost întreruptă pe podul Crimeei. O situaţie de urgenţă s-a produs în zona pilonului 145 din regiunea Krasnodar, situată în sud-vestul Rusiei”, a indicat Serghei Aksionov pe Telegram.

„Forţele de ordine şi toate serviciile competente examinează situaţia”, a adăugat el, cerând conducătorilor auto să aleagă o rută alternativă.

Ministerul rus al Transporturilor a confirmat că există pagube la partea dinspre Crimeea a podului, relatează Tass. Acesta nu a confirmat informațiile potrivit cărora pilonii de susținere a podului au fost avariați.

„Ministerul a subliniat că inspecția stării podului este în curs de desfășurare”, a scris Tass pe canalul său Telegram

Agenția de știri RBC-Ucraina a relatat că pe pod s-au auzit explozii.

Canalul rusesc Grey Zone, un canal Telegram foarte urmărit și afiliat grupului de mercenari Wagner, a raportat că au avut loc două lovituri pe pod la ora 03:04 (0004 GMT) și 03:20.

Crimeea, o peninsulă anexată de Moscova în 2014, serveşte drept bază pentru forţele ruse, în special pentru trimiterea de întăriri şi întreţinerea echipamentelor. Cele câteva poduri care leagă peninsula de sudul ocupat al Ucrainei sunt esenţiale pentru desfăşurarea de operaţiuni militare de către Moscova.   

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!