Ciocnire între două trenuri de pasageri în Barcelona. Cel puțin 155 de răniți VIDEO

0
Publicat:

Minimum 155 de persoane au fost rănite, joi, în coliziunea dintre două trenuri de navetiști în gara din localitatea spaniolă Montcada i Reixac, din provincia Barcelona.

Cel puțin 155 de persoane au fost rănite în coliziunea dintre două trenuri. FOTO Profimedia

Accidentul feroviar a avut loc când un tren care se deplasa către orașul Barcelona a lovit din spate un altul care circula către aceeași destinație și care în momentul ciocnirii era staționat în gara Montcada, a transmis compania de stat de căi ferate Renfe. 

În urma impactului a fost activat planul de alertă pentru accidente feroviare al Protecției Civile, iar serviciile medicale de urgență apreciază pe teren starea răniților. 

Conform Agerpres, circulația pe trei rute a fost întreruptă pe ambele sensuri. 

Potrivit pompierilor, care la fața locului au trimis șapte echipe pentru a ajuta la transferarea răniților către ambulanțe, cele două trenuri au fost evacuate în totalitate.  

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie