Cincizeci şi cinci de ofiţeri ai Frontex, dislocaţi la graniţa dintre Finlanda şi Rusia

0
Publicat:

Cincizeci şi cinci de ofiţeri ai Agenţiei Europene pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex) au fost dislocaţi la graniţa care separă Finlanda de Rusia, a informat joi un jurnalist AFP de la faţa locului, Helsinki acuzând Moscova că orchestrează o criză a migranţilor la frontiera sa.

Granița dintre Rusia și Finlanda FOTO: EPA-EFE

"În prezent, dislocăm 55 de funcţionari în Finlanda, majoritatea poliţişti de frontieră", responsabili cu monitorizarea graniţei, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Frontex, Piotr Switalski, fără a preciza naţionalitatea acestora, potrivit Agerpres.

Acest sprijin este prevăzut până la sfârşitul lunii ianuarie. "Desigur, suntem pregătiţi să schimbăm acest lucru în funcţie de evoluţia situaţiei. Putem fi prezenţi o perioadă mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de nevoi", a adăugat el.

"Ştim că presiunea migraţiei este unul dintre instrumentele folosite de Kremlin şi, prin urmare, ne putem aştepta ca aceasta să continue", a mai spus el.

Aproape 1.000 de solicitanţi de azil, mai ales din Somalia, Irak şi Yemen, s-au prezentat la punctele de trecere a frontierei dintre cele două ţări de la începutul lunii august, potrivit autorităţilor finlandeze. Helsinki acuză Moscova că a lăsat în mod deliberat aceşti migranţi să treacă şi denunţă un "atac hibrid" din partea vecinului său.

Comisia Europeană a denunţat la rândul său o "exploatare ruşinoasă" a migranţilor de către Moscova.

Kremlinul a respins aceste acuzaţii la sfârşitul lunii noiembrie, spunând că poliţiştii de frontieră ruşi se supun doar "instrucţiunilor de serviciu".

Joi, "în zona din apropierea frontierei mai erau grupuri mari de migranţi din ţări terţe, deşi, faţă de situaţia din urmă cu două săptămâni, unii dintre ei s-au deplasat, chiar ei sau de către autorităţi, spre alte părţi ale Rusiei", a detaliat Ville Joskitt, poliţist de frontieră finlandez, care a estimat că această situaţie va dura "mult timp".

Helsinki a închis patru dintre cele opt puncte de trecere a frontierei cu Rusia la mijlocul lunii noiembrie, înainte de a restricţiona trecerea la un singur punct de frontieră, din zona arctică. Acest ultim punct de trecere a frontierei a fost şi el închis la sfârşitul lunii noiembrie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată