Ce avantaje și ce responsabilități va avea Croația după aderarea la spaţiul Schengen

0
0
Publicat:

Aderarea Croației la spaţiul Schengen îi aduce numeroase avantaje, în special comerciale, dar apartenenţa la spaţiul european de liberă circulaţie implică pe de altă parte provocarea de a controla frontiera externă a UE.

Croația FOTO Shutterstock

Odată cu intrarea în Schengen, dispar controalele la frontierele Croaţiei cu Slovenia şi Ungaria, dar vor fi consolidate cele de la graniţele cu Serbia, Bosnia şi Muntenegru. În cazul aeroporturilor, aplicarea regulilor Schengen pentru Croaţia va începe din 26 martie 2023.

Croaţia va deveni prin intrarea în Schengen şi adoptarea monedei euro încă şi mai atractivă pentru vizitatorii străini.

Asociaţia transportatorilor rutieri din Croaţia se bucură, de asemenea, pentru această schimbare. ''Camioanele noastre aşteptau la punctele de frontieră cu Slovenia patru, şase, chiar şi zece ore, la fel şi la frontiera cu Ungaria. Sperăm că acum asta se va termina'', spune directorul asociației transportatorilor, Vladimir Jurcec.

Pe de altă parte, Croaţiei îi va reveni sarcina de a proteja o frontieră externă a UE cu o lungime de peste 1.350 de kilometri, aflată pe ruta balcanică a migraţiei clandestine dinspre Orientul Mijlociu către vestul Europei.

Poliţiştii croaţi s-au remarcat prin violenţe comise asupra migranţilor pe care i-au descoperit trecând graniţa pe teritoriul croat. Din acest motiv, ONG-ul croat Centrul de Studii pentru Pace s-a declarat împotriva primirii Croaţiei în Schengen, denunţând faptul că la frontierele croate sunt încălcate sistematic drepturile omului prin returnări ilegale şi violente ale migranţilor peste graniţe.

Conform datelor Ministerului de Interne de la Zagreb, de la începutul acestui an au intrat în Croaţia circa 36.000 de migranţi ilegali, cu 145% mai mulţi faţă de anul 2021.

Prin urmare, Slovenia vecină deja membră a Schengen a avertizat că după intrarea Croaţiei în acest spaţiu de liberă circulaţia ar putea introduce controale la frontiera croată în cazul creşterii presiunii migratorii.

Miniştrii de Interne ai statelor UE au decis la 8 decembrie 2022 intrarea Croaţiei în spaţiul Schengen şi au respins aderarea României şi Bulgariei, în urma opoziţiei exprimate de Austria şi Olanda, cea din urmă opunându-se doar aderării Bulgariei.

Croaţia va deveni astfel parte a unui club de elită, format din 15 ţări care sunt în acelaşi timp membre în UE, NATO, Schengen şi zona euro.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!