Caz uluitor în Italia. O tumoare de 30 de kilograme a fost scoasă din abdomenul unei femei de 75 de ani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii de la un spital din oraşul Chieti, Italia, au extirpat o tumoare de 30 de kilograme de la o pacientă în vârstă de 75 de ani, care s-a prezentat la serviciile de urgenţă cu dureri acute şi o umflătură exagerată în zona abdomenului.

Femeia a ajuns la spital cu o umflătură exagerată în zona abdomenului FOTO Arhivă

Examenele radiologice la care a fost supusă pacienta au evidenţiat prezenţa, în zona pelviană, a unei mase tumorale, însă abia în sala de operaţie medicii au realizat volumul şi greutatea reală a acesteia, potrivit Agerpres.

"Niciodată nu am mai văzut aşa ceva. A spune că acesta a fost un caz excepţional ar fi un eufemism", a declarat medicul ginecolog Alessandro Lucidi, care a efectuat operaţia împreună cu echipa sa.

Medicii au optat pentru "o abordare chirurgicală deschisă tradiţională deşi, de obicei, în oncologie folosim tehnica robotică mini-invazivă", a explicat Lucidi.

Dificultatea intervenţiei chirurgicale, după cum a explicat şeful secţiei de obstetrică de la spitalul public SS. Annunziata din Chieti, "a fost determinată şi de mărimea masei, care limita mişcarea şi făcea dificilă restabilirea integrităţii vaselor şi ţesuturilor".

"Odată cu masa, am îndepărtat uterul şi ovarele, precum şi probele histologice necesare pentru stadializarea tumorii", a adăugat medicul.

Pacienta, născută într-o ţară din Uniunea Europeană, dar care locuieşte în provincia Chieti, are o evoluţie favorabilă şi va mai rămâne internată în spital câteva zile, având în vedere amploarea intervenţiei chirurgicale la care a fost supusă.

Medicii specialişti în anatomie patologică vor trebui acum să identifice tipul de neoplasm pentru a stabili următoarea etapă a tratamentului, a explicat echipa medicală. 

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil