Bulgaria exclude trimiterea de trupe în Ucraina în cadrul unui posibil acord de pace. Președinte: „Mă opun categoric”

0
Publicat:

Bulgaria a exclus orice posibilitate de a trimite trupe în Ucraina ca parte a unui eventual acord de pace cu Rusia, au declarat joi miniștrii bulgari ai Apărării și Externelor, potrivit agenției EFE.

Steaguri Bulgaria și UE. FOTO: Unsplash

Ministrul Apărării și omologul său de la Externe, Gheorghi Gheorghiev, au răspuns întrebărilor opoziției naționaliste și pro-ruse cu privire la chestionarul transmis de Statele Unite aliaților NATO. Documentul solicită țărilor membre să își exprime disponibilitatea de a participa cu trupe la garantarea aplicării unui eventual acord de pace în Ucraina. „Solicităm ferm ca speculaţiile pe această temă să înceteze”, a indicat ministrul de externe bulgar, citat de Agerpres.

Coaliția guvernamentală condusă de partidul conservator GERB a înaintat o moțiune pentru adoptarea unei declarații parlamentare prin care Bulgaria să excludă oficial orice posibilitate de a trimite soldați în Ucraina.

La rândul său, președintele bulgar Rumen Radev, acuzat de simpatii pro-ruse, a reafirmat marți că se opune ferm trimiterii de trupe bulgare în Ucraina. „În calitate de comandant suprem, mă opun categoric ca Bulgaria să trimită soldați în Ucraina, indiferent sub ce formă”, a declarat Radev.

Reacțiile europene

  Administrația lui Donald Trump a transmis un chestionar statelor europene pentru a evalua disponibilitatea acestora de a contribui la o forță internațională de menținere a păcii în Ucraina. De asemenea, chestionarul solicită detalii despre capacitățile militare pe care țările ar putea să le pună la dispoziție și despre eventualele cerințe de sprijin din partea Washingtonului.  

Replicile privind o posibilă misiune de menținere a păcii în Ucraina au fost mixte. Premierul polonez Donald Tusk a subliniat că statele dispuse să ofere Ucrainei garanții de securitate trebuie să se asigure mai întâi că pot pune în aplicare aceste garanții.

În paralel, în urma întâlnirii de marți de la Riad dintre delegațiile ruse și americane conduse de miniștrii de externe Serghei Lavrov și Marco Rubio, Rusia a reiterat opoziția sa fermă față de desfășurarea oricăror trupe străine în Ucraina, fie ele din partea NATO sau a Uniunii Europene. Pe de altă parte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski insistă pentru prezența unor trupe occidentale de menținere a păcii în cazul unui acord de încetare a focului.

„Am explicat astăzi că desfăşurarea unor trupe ale forţelor armate ale țărilor NATO, dar sub alt steag, sub steagul Uniunii Europene sau sub steaguri naționale, nu schimbă nimic. Acest lucru este desigur inacceptabil” pentru Rusia, a precizat Serghei Lavrov.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”