Bruxelles-ul şi Berna, spre un nou cadru relaţional. Un partid elveţian strânge semnături pentru a pune capăt libertăţii circulaţiei persoanelor cu UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană a propus înfiinţarea unei Curţi de Arbitraj destinate reglementării litigiilor sale cu Elveţia, măsura venind în contextul negocierilor desfăşurate în prezent pentru un nou tratat între Bruxelles şi Berna, relatează Reuters, care citează surse implicate în acest dosar.

Ideea este de a îndepărta reticenţele părţii elveţiene în privinţa rolului de arbitru al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Rolul CJUE este contestat în principal de partidul naţionalist şi conservator Uniunea Democratică de Centru (UDC), cea mai importantă formaţiune politică din Parlamentul elveţian.

Instanţa de arbitraj va avea trei membri, unul numit de UE, altul de Elveţia şi al treilea prin consimţământ reciproc.

Cei trei experţi vor urma să reglementeze litigiile pe care comisia actuală însărcinată cu gestionarea relaţiilor bilaterale nu va reuşi să le soluţioneze pe cale amiabilă.

Elveţia, care nu face parte din Uniunea Europeană, negociază de mai multe luni cu Bruxelles-ul un acord-cadrul care să regrupeze cele aproximativ 120 de acorduri bilaterale actuale.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a deplâns la sfârşitul anului trecut lentoarea discuţiilor şi a cerut progrese concrete până în primăvara anului curent. Partea elveţiană respinge termenul dat de Juncker, afirmând că este artificial.

Pe de altă parte, UDC strânge semnături pentru a pune capăt libertăţii de circulaţie a persoanelor cu Uniunea Europeană.

UDC propune o imigraţie moderată şi are nevoie de 100.000 de semnături pentru a putea cere desfăşurarea unui referendum pe această temă. Campania de strângere a semnăturilor poate avea loc până în iulie 2019.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile