Biden, la Varșovia: Sprijinul SUA pentru Ucraina este neclintit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru Ucraina rămâne ferm, a declarat marţi, la Varșovia, preşedintele american Joe Biden, în timpul întrevederii cu omologul său polonez Andrzej Duda, transmit Reuters şi AFP, preluat de Agerpres.

Joe Biden are discuții la Varșovia cu președintele polonez Andrzej Duda FOTO EPA-EFE

„Aşa cum i-am spus preşedintelui Zelenski când am vorbit la Kiev ieri, pot spune că sprijinul nostru pentru Ucraina rămâne neclintit'', a afirmat Biden.

Președintele american a subliniat că Alianţa Nord-Atlantică este mai solidă ca niciodată, în timp ce şeful statului polonez a apreciat că vizita preşedintelui Joe Biden la Varşovia este un semnal important al angajamentului SUA faţă de menţinerea securităţii în Europa.

''Vizita dumneavoastră este un semn important al securităţii, un semnal al responsabilităţii SUA pentru securitatea lumii şi a Europei. America poate menţine ordinea mondială'', a spus Duda.

„Un jucător critic”

Potrivit Casei Albe, cei doi șefi de stat Joe Biden vor discuta despre consolidarea flancului estic al NATO în contextul războiului Rusiei în Ucraina care durează deja de un an, relatează The Guardian.

"Polonia a fost un jucător critic", a declarat marți dimineață consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, reporterilor. Biden și echipa sa au revenit luni seara în Polonia după călătoria secretă cu trenul la Kiev.

„A jucat un rol esențial în găzduirea unui număr foarte mare de refugiați ucraineni. A fost un centru logistic critic pentru asistența militară care este trimisă în Ucraina și a fost o voce puternică în cadrul unui efort occidental unificat prin care încercăm să ne asigurăm că nu există fisuri, că Occidentul și coaliția mai largă de națiuni se mențin unite atât timp cât este nevoie."

Sullivan a spus că desfășurările militare se vor afla în fruntea agendei în cadrul discuțiilor lui Biden cu Duda, fără a preciza dacă SUA vor face un anunț în acest sens.

"Există problema mai amplă a poziției forțelor NATO și a angajamentului continuu al SUA de a juca un rol critic în apărarea aliaților de pe flancul estic, inclusiv a Poloniei", a spus Sullivan. "Așadar, președintele va avea ocazia de a-și întări mesajul fundamental de anul trecut, conform căruia intenționează să apere fiecare centimetru din teritoriul NATO și că va face acest lucru nu doar cu retorică, ci cu tipuri de acțiuni în care punem în aplicare capacitățile necesare."

Joe Biden, care a efectuat luni o vizită simbolică la Kiev, va ține marţi seară un discurs important la Castelul Regal din Varşovia, la aproape un an de la începerea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie.

Polonia, ce împarte o frontieră de circa 530 de kilometri cu Ucraina, a fost una dintre ţările care au făcut cele mai multe presiuni asupra Occidentului pentru ca acesta să sprijine Kievul şi a oferit adăpost unui număr de 1,5 milioane de refugiaţi ucraineni de la începutul războiului. 

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat