Bărbații, întrebați dacă sunt însărcinați înainte de tomografie în spitalele dintr-o țară europeană. Medic: „E jenant”

0
Publicat:

Pacienții bărbați dintr-un spital din nord-estul Angliei sunt întrebați dacă sunt însărcinați înainte de a fi supuși tomografiilor. Întrebarea face parte dintr-un set standard de verificări medicale, care includ alergii sau reacții anterioare la substanța de contrast utilizată la investigațiile cu raze X.

Măsura este menită să protejeze persoanele transgender care ar putea fi însărcinate. FOTO: arhivă

Practic, pacienții cu vârste între 12 și 55 de ani, indiferent de sex, trebuie să precizeze dacă ar putea fi însărcinați atunci când sunt supuși unei examinări în zona pelvisului, potrivit The Telegraph. În unele spitale, această întrebare este adresată chiar și bărbaților de până la 60 de ani.

Oficialii susțin că măsura este menită să protejeze persoanele transgender care ar putea fi însărcinate. Totuși, cadrele medicale au declarat că practica este stânjenitoare și îi pune pe pacienți în situații absurde. „E jenant să întrebi un bărbat de vârstă mijlocie, conectat la perfuzii și venit cu o urgență medicală, dacă e însărcinat”, a spus un medic.

Criticile vin pe fondul acuzațiilor că Serviciul Național de Sănătate (NHS) investește zeci de milioane de lire sterline în programe de diversitate și incluziune (DEI), în timp ce personalul medical se confruntă cu lipsuri în tratamentele de bază.

Unele cadre medicale susțin că accentul pe aceste politici separă echipele și afectează îngrijirea pacienților.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice