Avion doborât în Ucraina. Epopeea recuperării cadavrelor continuă: un tren cu 192 de trupuri a ajuns la Harkov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trenul ajunge în gara din Harkov FOTO Reuters

Trenul frigorific care transportă 192 de cadavre ale pasagerilor zborului MH17 al Malaysia Airlines, doborât joi de o rachetă, a ajuns în jurul prânzului la Harkov, oraş controlat de Guvernul de la Kiev, anunţă marile agenţii de presă. Epopeea recuperării cadavrelor nu a ajuns însă la final, întrucât lipsesc 38 dintre trupurile neînsufleţite ale victimelor tragediei aviatice din estul Ucrainei.

Cadavrele victimelor vor fi predate unei delegaţii olandeze care le va transporta cu avionul la Amsterdam, unde vor fi identificate înainte de a fi predate familiilor, prin intermediul serviciilor din ţările lor.

Luni, separatiştii proruşi au blocat trenul cu vagoane frigorifice în care au fost încãrcate trupurile a 192 dintre cei 298 de oameni care au murit joi. După ce au refuzat să permită experţilor internaţionali să inspecteze zona şi cadavrele, separatiştii au arătat că, de fapt, se folosesc de trupuri ca monedă de schimb.

„Declarăm că vom garanta siguranţa experţilor internaţionali aflaţi la faţa locului imediat ce Kievul este de acord cu un armistiţiu”, au transmis luni liderii rebeli. 

Modul în care separatiştii au tratat trupurile neînsufleţite ale victimelor a reprezentat o altă palmă peste faţa rudelor celor 298 de oameni, printre care 80 de copii. Sistemul frigorific nu a functionat luni noapte, iar corespondenţii străini au transmis că trupurile se află în stadiu avansat de putrefacţie.

„Am reuşit să încărcăm 192 de trupuri şi opt membre ale celor 298 de oameni nevinovaţi în vagoane”, a transmis vicepremierul Ucrainei, Volodimir Hroisman. Timp de trei zile, până duminică după-amiază, separatiştii au refuzat să predea trupurile, forţându-i pe localnici să stea cu cadavrele în case sau în grădini. 

Atunci când în sfârşit au decis să transporte cadavrele la tren, proruşii au folosit camioane pe care le utilizează în mod normal pentru transportarea deşeurilor.

Cancelariile internaţionale, inclusiv ONU, au cerut separatiştilor controlaţi de Moscova să permită realizarea unei anchete independente la faţa locului, pentru stabilirea cauzelor producerii tragediei. Experţi ai OSCE se află în estul Ucrainei încă de vineri, însă insurgenţii au împiedicat accesul total la locul tragediei şi au îngreunat eforturile delegaţiei europene de recuperare a cadavrelor. 

Premierul Olandei, Mark Rutte, a anunţat luni seară că trenul care transportă victimele avionului malaysian prăbuşit în estul Ucrainei va ajunge cel mai probabil marţi dimineaţă în oraşul Harkov, după ce va trece prin zone care se află sub controlul insurgenţilor proruşi.

„Doneţk se află sub controlul rebelilor. Trenul va ajunge la Harkov. Preşedintele Petro Poroşenko mi-a spus ca va dura 10-12 ore ca trenul să ajungă la Harkov”, a afirmat Mark Rutte, citat de AFP.

Potrivit informaţiilor existente, cadavrele victimelor prăbuşirii avionului MH17 în estul Ucrainei vor fi predate Olandei, precizare făcută premierul Malaysiei, Mohd Najib Tun Razak, lider care a adăugat că cele două cutii negre ale cursei MH17 urmează să fie trimise în Malaysia.

Najib Tun Razak susţine că a primit aceste asigurări din partea conducerii autoproclamatei „Republici Populare Doneţk”, care vizează mai multe aspecte ale anchetei care urmează a fi făcută la locul tragediei aeriene

„Am primit asigurări că anchetatorii internaţionali vor avea acces securizat în zona prăbuşirii avionului. Malaysia a lucrat în culise pentru stabilirea contactelor cu cei care deţin controlul în zona prăbuşirii Cursei MH17. După stabilirea contactelor, am ajuns la bazele unui acord”, a subliniat premierul Malaysiei Najib Razak, care susţine că purtat  discuţii cu Aleksandr Borodai, „premierul” autoproclamatei republici din regiunea Doneţkului

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie în apropierea localităţii Grabovo, la 50 de kilometri de Doneţk, într-o zonă în care au loc confruntări între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi. Cursa MH17 zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur şi avea la bord 298 de pasageri şi membri ai echipajului, dintre care aproape jumătate erau cetăţeni olandezi. Toate persoanele aflate la bord au murit.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

François Hollande: Atitudinea Rusiei faţă de situaţia din Ucraina, condiţie a livrării celei de-a doua nave Mistral

VIDEO Avion doborât în Ucraina: Insurgenţii proruşi au predat cutiile negre unui reprezentant al Malaysia Airlines

Anchetatori olandezi au examinat cadavre ale victimelor zborului MH17 în gara de la Torez

Scrisoarea deschisă a unui tată îndurerat, către Putin: Mulţumesc că mi-aţi ucis singura fiică!

Reacţie dură la adresa lui Putin din partea Secretarului britanic pentru Apărare: „Pleacă din estul Ucrainei!“

Avion doborât în Ucraina. Vladimir Putin: „Nimeni nu ar trebui să se folosească de această tragedie pentru a-şi atinge obiectivele politice egoiste”

Mai multe pentru tine:
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Cheltuieli record în administrație. Deficitul bugetar crește, analiștii avertizează asupra impactului austerității
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
O convorbire telefonică tensionată și un eluziv Premiu Nobel pentru Pace. Cum s-a destrămat relația dintre Trump și Modi
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro