Autoritățile din Amsterdam, plan pentru interzicerea navelor de croazieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii din Amsterdam au făcut vineri primul pas spre interzicerea accesului navelor de croazieră în centrul oraşului, măsura făcând parte dintr-un plan mai amplu destinat reducerii turismului de masă şi poluării.

Amsterdam

După ce vor fi implementate, măsurile adoptate vineri de Consiliul Local, vor aduce Amsterdam într-o poziţie similară cu cea a altor renumite oraşe europene, inclusiv Barcelona, Dubrovnik şi Veneţia, care au restricţionat deja numărul navelor de croazieră sau au de gând să facă acest lucru, scrie Agerpres.

Consiliul Local din Amsterdam a aprobat joi o interdicţie care vizează accesul navelor de croazieră la terminalul amplasat în zona centrală a oraşului.

"Motivul constă în reducerea numărului de turişti, dar şi pentru protejarea mediului", a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Local, Wouter Moll.

Urmează acum ca executivul din Amsterdam să pună la punct detaliile şi, în plus, nu este clar când anume va începe să fie implementată măsura, a spus Dick de Graaff, director la terminalul de pasageri din Amsterdam. Acesta a estimat că în 2023 terminalul ar urma să fie folosit de 114 nave de croazieră, ceea ce ar însemna un număr total de aproape 300.000 de pasageri.

"Am luat act de solicitarea Consiliului că nu văd un loc pentru navele de croazieră în viitorul oraşului la locaţia actuală. Cu siguranţă nu există o nevoie urgentă să interzicem navele, cu atât mai puţin să închidem terminalul", a spus Dick de Graaff.

În ultima perioadă, edilii din Amsterdam încearcă să limiteze numărul de turişti, care se ridică la câteva milioane în fiecare an, în special prin descurajarea turismului în scopuri sexuale sau pentru consumul de droguri în faimosul cartier roşu.

Peter van Zaanen, unul din locuitorii Amsterdamului, crede că o interzicere a navelor de croazieră este inevitabilă la un moment dat.

"Suntem supra-aglomeraţi de turişti şi ăsta nu este un lucru pe care ţi l-ai dori în oraşul în care trăieşti", a spus Peter van Zaanen.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!