Aproape mort după o călătorie clandestină cu avionul, la -50 de grade Celsius. Bărbatul are hipotermie severă

0
Publicat:

Un bărbat care a încercat să călătorească clandestin a fost găsit cu hipotermie severă în trenul de aterizare al unui avion pe ruta Algeria-Franța. Bărbatul nu avea documente de identitate, iar vârsta sa este estimată între 20 şi 30 de ani. Acesta a fost transportat la spital în stare gravă.

Bărbatul a fost descoperit în trenul de aterizare FOTO Shutterstock

Un bărbat aflat în ”hipotermie severă” a fost descoperit pe aeroportul Paris-Orly în trenul de aterizare al unui avion care venea din Algeria, au anunţat joi surse concordante, informează AFP, scrie Agerpres.

Bărbatul a fost descoperit la finalul dimineţii în trenul de aterizare al unui avion al companiei Air Algerie, care sosise pe Paris-Orly la ora 10.14 de la Oran, a precizat parchetul competent pentru AFP.

Potrivit aceleiași surse, bărbatul în cauză nu avea documente de identitate, iar vârsta sa este estimată între 20 şi 30 de ani. Acesta a fost transportat la spital în stare gravă, a precizat parchetul, adăugând că Jandarmeria transporturilor aeriene (GTA) se ocupă de anchetă.

Lipsa de oxigen poate fi fatală

Anterior joi, o sursă aeroportuară declarase că tânărul era ”în viaţă, dar în stare de urgenţă absolută, deoarece se afla în hipotermie severă. GTA a confirmat pentru AFP prezenţa unei ”persoane grav rănite” la aeroportul Paris-Orly. Descoperirea a fost făcută ”în jurul orei 10.30-11.00”, aparent în timpul unor ”verificări tehnice” ale avionului, a indicat o sursă apropiată cazului, confirmând că bărbatul, care a fost ”transportat la spital de către pompieri”, ”nu era mort”.

La altitudinea de croazieră a avioanelor comerciale, de 12 kilometri, temperatura aerului scade sub -50 de grade Celsius, iar lipsa de oxigen poate fi fatală. Potrivit statisticilor la nivel mondial ale Administraţiei Federale pentru Aviaţie din SUA (FAA), citate în ianuarie 2022 de publicaţia New York Times, între 1947 şi 2021, 132 de persoane au încercat să călătorească clandestin ascunzându-se în trenurile de aterizare ale aeronavelor.

Dintre aceștia, 102 persoane au murit, astfel că rata de mortalitate în acest mod de transport ilegal este de 77%, potrivit aceleiaşi surse.  

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică