Angajaţii sanitari din Grecia care nu se vaccinează vor fi concediaţi, indiferent dacă au trecut sau nu prin boală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe 7 februarie va intra în vigoare în Grecia măsura prin care certificatul de vaccinare expiră după şapte luni de la cea de-a doua doză de vaccin  FOTO via News.ro

Angajaţii din domeniul sănătăţii publice din Grecia care nu se vaccinează până la data de 31 martie vor fi concediaţi, indiferent dacă au trecut sau nu prin boală, a declarat luni ministrul grec al Sănătăţii, Thanos Plevris, pentru postul privat de televziune SKAI, relatează EFE.

În septembrie anul trecut, guvernul condus de prim-ministrul conservator Kyriakos Mitsotakis, care a impus vaccinarea obligatorie nu doar a angajaţilor sanitari, ci şi a tuturor persoanelor de peste 60 de ani din Grecia, a suspendat salariile pentru aproximativ 6.500 de profesionişti din domeniul medical care au optat să nu se vaccineze împotriva noului coronavirus, reprezentând aproximativ 6% din personalul sanitar şi 2% din totalul medicilor din ţară, potrivit Agerpres.

Din acest total, 1.500 de angajaţi sanitari s-au întors la locurile lor de muncă după ce au prezentat un certificat potrivit căruia au trecut prin boală. 

Decizia de a-i concedia definitiv pe angajaţii nevaccinaţi, indiferent dacă au trecut sau nu prin boală, a fost luată după o perioadă în care Grecia a înregistrat o medie de 100 de decese pe zi, într-o ţară ce numără 10,7 milioane de locuitori şi al cărei sistem medical se află sub o mare presiune, cu un număr ridicat de pacienţi intubaţi şi cu rate înalte de spitalizare, în pofida unui număr mai mic de cazuri de COVID-19 în actualul val al pandemiei. 

În pofida acestei presiuni, luni a intrat în vigoare flexibilizarea unei serii de măsuri antiepidemice: restaurantele nu vor mai fi nevoite să închidă la miezul nopţii, iar muzica este permisă în baruri şi în discoteci. 

Ministrul Thanos Plevris a justificat vineri decizia de a relaxa acele restricţii prin scăderea numărului zilnic de infectări şi a "echilibrului" dintre internări şi ieşirile din spitale. 

De asemenea, pe 7 februarie va intra în vigoare în Grecia măsura prin care certificatul de vaccinare expiră după şapte luni de la cea de-a doua doză de vaccin, dacă nu se efectuează şi doza a treia ("booster").

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică