Analiză. Cum vor populiştii să preia controlul Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii Italiei Di Maio şi Salvini susţin mişcarea vestelor galbene din Franţa şi negociază cu  Polonia formarea unei alianţe care să joace un rol important în viitorul Parlemnt European.

Liderii Poloniei şi Italiei şi-au propus cimentarea ”relaţiilor speciale” prin intermediul unei întâlniri care va avea loc, miercuri, la Varşovia între Jaroslaw Kaczynski, şeful partidului aflat la guvernare în Polonia, Lege şi Justiţie,  şi Matteo Salvini, ministrul italian de interne şi vice prim-ministru.  Scopul:  formarea unei noi ligi împotriva Uniunii Europene. Liga ar putea să joace un rol important în următorul Parlament European, scrie EUObserver.

În cadrul întâlnirii, cei doi politicieni vor discuta despre statutul Poloniei în noul grup format de Salvini în Parlamentul European, potrivit cotidianului italian La Repubblica.

,,Este o întâlnire de cel mai înalt nivel. Dacă preşedintele PIS, Kaczynski, se întâlneşte cu un alt politician, acesta este un semn al unei anumite relaţii speciale”, a declarat Jacek Czaputowicz, ministrul polonez de externe, pentru postul de radip RMF.  ,,Trebuie să discutăm chestiuni legate de Parlamentul European”, a adăugat acesta. ,,Mesajul întâlnirii de miercuri este că guvernul polonez trece într-o poziţie anti-UE”, a comentat Slawomir Nitras, membru al Platformei Civice, principalul partid de opoziţie din Polonia. 

,,Dacă guvernul polonez nu este doar eurosceptic, atunci se alătură unor forţe care se gândesc să dezmembreze Uniunea Europeană”, a adăugat acesta. ,,Dacă Salvini convinge formaţiunea poloneză de guvernământ Lege şi Justiţie să se alăture, atunci vor fi unul dintre cele mai mari grupuri în următorul Parlament European”, susţine Kazimierz Marcinkiewicz, fost prim-ministru al Poloniei.

„În ultimele luni, Salvini a stabilit legături cu mai mulţi alţi lideri conservatori şi populişti proeminenţi, cu scopul de a forma o alianţă mare înainte de alegerile pentru Parlamentul European, în special cu premierul ungar Viktor Orban, care l-a numit pe Salvini „eroul meu“ şi i-a promis să lucreze cu el. În octombrie anul trecut, Salvini a anunţat că lidera populistă franceză Marine Le Pen se alăture, de asemenea, alianţei în alegerile europene, cei doi anunţând crearea unui „front al libertăţii“, care reuneşte alte partide pro-suveranitate care se opune regulilor stricte ale UE. Salvini s-a întâlnit, de asemenea, cu liderul Partidului austriac al Libertăţii, Heinz-Christian Strache, şi a căutat sprijinul lui Jimmie Akesson, şeful formaţiunii Democraţii Suedezi.

Premierul maghiar Viktor Orban şi vicepremierul italian Mateo Salvinii i-au declarat război preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron în care văd liderul taberei ce doreşte o Uniune Europeană mai integrată.  Pentru ei protestele „vestelor galbene“ din Hexagon a căzut bine, acum înainte de campania electorală pentru alegerile europene din mai. De altfel, liderii coaliţiei guvernamentale din Italia, Matteo Salvini şi Luigi Di Maio, şi-au manifestat luni sprijinul pentru protestele ”vestelor galbene” franceze, cel din urmă publicând pe blogul partidului său un articol în care îi îndeamnă pe manifestanţii francezi ”să nu se predea”, pentru că ”o nouă Europă se naşte”, relatează AFP.

”Atât în Franţa cât şi în Italia politica a devenit surdă în faţa cererilor cetăţenilor, excluşi din cele mai importante decizii care afectează poporul”, subliniază în acel articol liderul formaţiunii antisistem Mişcare 5 Stele (M5S), în opinia lui Di Maio ”spiritul” protestelor din Franţa fiind similar celui care în anul 2009 a condus la crearea acestei formaţiuni italiene.

”La fel ca alte guverne, cel din Franţa este preocupat mai ales să reprezinte interesele elitelor, ale celor care profită de privilegii, nu şi pe cele ale poporului”, continuă Di Maio, oferind sprijinul formaţiunii sale şi în special modelul platformei sale de internet, denumită ”Rousseau” şi folosită pentru acţiuni precum organizarea de evenimente, alegerea candidaţilor sau stabilirea programului electoral.

”Nu vă predaţi ! M5S, la patru ani după crearea sa, în pofida atacurilor, a intrat în Parlament. Şi, mai puţin de nouă ani mai târziu, acum suntem la guvernare, iar aceia care râdeau de noi acum au dispărut de pe scena politică”, mai scrie Di Maio.

”O nouă Europă se naşte. Cea a ”vestelor galbene”, cea a mişcărilor şi a democraţiei directe. Este o bătălie dură pe care o putem duce împreună. Dar voi, ”vestele galbene”, să nu vă predaţi !”, insistă liderul M5S, adăugând însă că dezaprobă scenele de violenţă care au marcat protestele din Franţa.

La rândul său, liderul formaţiunii de extremă-dreapta Liga, Matteo Salvini, a declarat că susţine ”cetăţenii oneşti care protestează împotriva unui preşedinte care guvernează împotriva propriului popor”, făcând aluzie la Emmanuel Macron, cu care a avut anul trecut mai multe schimburi de replici în care preşedintele francez a insistat că, în opinia sa, alegerile europarlamentare din anul 2019 nu vor mai fi o confruntare între stânga şi dreapta, ci una între „progresiştii“ săi şi „naţionaliştii“ în rândul cărora i-a inclus pe Viktor Orban sau Matteo Salvini. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile