STUDIU De ce nu reclamă româncele când sunt hărţuite sexual. Locurile unde au loc, cel mai des, abuzurile de acest gen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România este una dintre ţările cu cele mai mici procente, raportate oficial, de femei care au fost victime ale hărţuirii sexuale din Uniunea Europeană. Concret, un grafic publicat recent de publicaţia „The Guardian“ arată că, în România, doar 32% din femeile peste 15 ani au semnalat autorităţilor că au fost agresate în acest mod.

La polul opus, în Suedia, 81% din femei au reclamat că au fost hărţuite. Situaţia este similară şi în alte state din vestul Europei: Danemarca - 80%, Franţa - 75%, Olanda - 73%, Marea Britanie – 68%, Germania şi Belgia - ambele 60%,  Italia - 51% şi Spania cu un procent de 50%.

Totodată, şi în SUA există o proporţie semnificativă de femei care au semnalat autorităţilor că au fost hărţuite: 81%, potrivit sursei citate.

Aproape de România se situează Ungaria, cu o rată de 42%, respectiv Polonia unde este raportat acelaşi procent ca în ţara noastră.

„În România, până anul trecut, nu am avut în lege o definiţie suficient de clară şi comprehensivă  a hărţuirii sexuale. Pe de altă parte, noi nu învăţăm în şcoală care sunt formele de hărţuire sexuală, ce înseamnă consimţământul într-o relaţie sau că trebuie să deconstruim rolurile de gen. Astfel, ajungem în situaţia în care se perpetuează ideea că numai abuzurile extreme, precum violurile, trebuie reclamate.

În plus, încă există tendinţa învinovăţirii victimelor pentru orice fel de violenţe la care sunt supuse, în locul agresorilor. Toţi aceşti factori au contribuit la descurajarea femeilor în a reclama autorităţilor orice caz de hărţuire. Trăim într-o ţară în care formele de violenţă la adresa femeilor sunt tolerate în familie şi în societate“, explică Andreea Bragă, director executiv Centrul FILIA.

Andreea Braga - FOTO Eduard Enea

Locurile în care femeile sunt hărţuite cel mai des

Potrivit Legii Nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, prin hărţuire sexuală se înţelege „situaţia în care se manifestă un comportament nedorit cu conotaţie sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor“.

Simona Chirciu, care are un doctorat despre fenomenul hărţuirii sexuale în spaţiile publice din România - pentru care a intervievat aproximativ 2.000 de femei din toată ţara, spune că locurile în care se petrec cele mai multe cazuri de hărţuire sexuală sunt: trotuarele (91%), mijloacele de transport în comun (65%), parcurile (54%), staţiile de autobuze/tramvaie (37,4%) şi nu în ultimul rând cluburile (31%).

simona chirciu

Totodată, Chirciu subliniază că cele mai multe dintre femei sunt hărţuite în timpul zilei, în locuri aglomerate, şi mai puţin în spaţii pustii pe timp de noapte. Aşadar, ipoteza că femeile ies din casă noaptea şi se expun cu bună ştiinţă la posibilitatea de a fi hărţuite este falsă.

Hărţuirea sexuală este despre încălcarea intimităţii şi demnităţii unei persoane, dar mai ales despre o relaţie de putere manifestată de către agresor asupra ţintei.

La cine poate apela o femeie care este hărţuită

„O lege iniţiată de Oana Bîzgan prevede contravenţii de la 3.000 la 10.000 de lei pentru hărţuitori. Acestea vor fi emise de poliţişti. Ca să se aplice, însă, oamenii legii au nevoie de nişte proceduri clare. Practic, poliţistul trebuie să ştie ce poate să facă, concret, în cazul în care o femeie reclamă că a fost hărţuită. Pe lângă asta, sunt necesare campanii serioase de informare şi conştientizare a fenomenului. Mulţi dintre cetăţeni nu ştiu ce este hărţuirea sexuală, de câte tipuri este, cum se manifestă ş.a.m.d.

La noi încă există această percepţie cum că hărţuirea sexuală este de fapt o formă de flirt. Ei bine, nu este deloc aşa. Hărţuirea sexuală este despre încălcarea intimităţii şi demnităţii unei persoane, dar mai ales despre o relaţie de putere manifestată de către agresor asupra ţintei“, atrage atenţia Simona Chirciu.

Cercetătoarea mai subliniază că un alt spaţiu în care femeile sunt hărţuite frecvent este locul de muncă. „Într-o astfel de situaţie, victima trebuie să se informeze în legătură cu drepturile acesteia şi să adune cât mai multe dovezi (audio, video, mesaje scrise etc.). Ulterior, femeia poate să reclame abuzurile la ITM, în instanţă sau la CNCD“, completează Chirciu.

48 de hărţuiri sexuale au fost raportate la Poliţie în 2017
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite