Alimente pentru armata ucraineană la prețuri umflate: acuzații de corupție în Ministerul Apărării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul de la Kiev se confruntă cu acuzații de corupție. După ce ministrul adjunct al Infrastructurii, Vasili Lozinskii, a fost reținut sâmbătă de Biroul Național Anticorupție pentru luare de mită, Ministerul Apărării a fost convocat pentru pentru a răspunde acuzațiilor jurnaliștilor potrivit cărora ministerul cumpără alimente pentru armată la prețuri exagerate, scrie Kiev Independent.

Oleksii Reznikov, ministrul ucrainean al Apărării FOTO EPA-EFE

UPDATE Ministerul Apărării, acuzat că a cumpărat alimente pentru militari la suprapreţ, neagă acuzaţiile

Ministerul Apărării ucrainean a negat duminică informaţiile vehiculate în presă conform cărora a semnat contracte la suprapreţ pentru produsele alimentare destinate militarilor săi, respingând orice acuzaţie de corupţie într-o ţară în care delapidarea de fonduri rămâne o practică obişnuită, notează AFP.

  "Ministerul cumpără produsele relevante în conformitate cu procedura stabilită de lege", a răspuns Ministerul Apărării de la Kiev, calificând drept "false" informaţiile difuzate în presă."Acestea sunt diseminate cu intenţia de a manipula în mod deliberat", a criticat ministerul, care a anunţat că "pregăteşte documente" în vederea deschiderii unei anchete privind "diseminarea" acestor informaţii "înşelătoare" care "aduc atingere intereselor apărării în timpul unei perioade speciale".Ministerul a insistat asupra "principiului său de toleranţă zero faţă de corupţie". "Se efectuează verificări" asupra contractelor semnate, a adăugat instituţia.


Biroul Național Anticorupție din Ucraina l-a reținut pe ministrul adjunct al infrastructurii Vasili Lozinski la 21 ianuarie. Încă din septembrie sunt investigate posibile fapte de corupție în care este implicat Lozinski, care ar fi acceptat mită în valoare de 400.000 de dolari pentru achiziționarea de generatoare de electricitate.

De asemenea, Comisia parlamentară ucraineană pentru securitate națională, apărare și informații a convocat oficiali de top ai Ministerului Apărării pentru a răspunde acuzațiilor jurnaliștilor potrivit cărora ministerul cumpără alimente pentru armată la prețuri exagerate.

Ziarul ucrainean Zn.Ua a relatat sâmbătă că Ministerul Apărării a cumpărat alimente pentru armată la prețuri de două-trei ori mai mari decât cele practicate în magazinele alimentare din Kiev.  Potrivit raportului, Ministerul Apărării a fost de acord să plătească 17 grivne pentru un ou, în timp ce prețul acestuia la unul dintre magazinele din capitală este de aproximativ 7 grivne.  

Acest lucru indică o posibilă schemă de corupție, potrivit Zn.Ua. Ministerul Apărării nu a oferit încă niciun comentariu.

Ministerul ar fi semnat un contract de aproximativ 360 de milioane de dolari ( 13,16 miliarde de grivne)  pentru achiziții de alimente în 2023, a relatat Zn.Ua.

„În ceea ce privește achizițiile efectuate de Ministerul Apărării, astfel de prețuri umflate nu sunt doar pentru alimente”, a declarat pe Facebook deputatul Mariana Bezuhla, vicepreședinte al Comisiei de securitate națională a Parlamentului.

Potrivit lui Bezuhla, Serviciul de Audit de Stat al Ucrainei și forțele de ordine analizează cheltuielile Ministerului Apărării.

„Ne așteptăm la concluzii puternice”, a spus ea.

Bezuhla a lăudat Ministerul Apărării pentru că a făcut multe pe fondul războiului, însă a spus că greșelile și posibila corupție nu ar trebui să fie trecute cu vederea.

Mihailo Podoliak, un consilier al președintelui, a confirmat că auditul este în curs de desfășurare.

„Dacă acuzațiile se confirmă, ar trebui să-i găsim pe cei care au semnat acest contract, să facem o anchetă și apoi să îi tragem la răspundere pe vinovați” a declarat Podoliak într-o declarație televizată.

Sâmbătă publicația Zn.Ua a raportat că a obținut un contract al Ministerului Apărării pentru 2023 pentru achiziția de alimente de la sursele sale din armată.

Ziarul afirmă că acesta a fost semnat la 23 decembrie și prevede livrări de alimente pentru soldații ucraineni staționați în regiunile Poltava, Sumi, Kiev, Jytomyr, Cernihiv și Cherkasy.

Contractul nu stipulează livrarea de alimente în zonele din linia întâi, unde „doar livrarea poate face ca orice achiziție să fie mai scumpă”, a precizat ziarul. 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant