Alertă aeriană la granița Poloniei din cauza amenințărilor cu drone rusești. Aeroportul din Lublin a fost închis temporar

0
Publicat:

Avioane poloneze și aliate au fost mobilizate sâmbătă, 13 septembrie, pentru a proteja spațiul aerian al Poloniei, pe fondul unor amenințări cu atacuri cu drone venite dinspre Ucraina. Autoritățile au anunțat și închiderea aeroportului din Lublin.

Avioane F-16. FOTO: arhivă

Comandamentul operațional al forțelor armate poloneze a precizat că avioanele au desfășurat o misiune de securizare în apropierea frontierei cu Ucraina, la doar trei zile după ce Polonia a doborât drone rusești pe teritoriul său, cu sprijin NATO.

„Aceste acțiuni sunt de natură preventivă și vizează securizarea spațiului aerian și protejarea cetățenilor, în special în zonele adiacente zonei amenințate”, au transmis autoritățile, subliniind că nu a avut loc nicio nouă încălcare a spațiului aerian, notează Reuters.

„Din cauza amenințării reprezentate de dronele rusești care operează deasupra Ucrainei, în apropierea frontierei cu Polonia, au început operațiuni preventive ale aviației poloneze și aliate în spațiul nostru aerian. Sistemele terestre de apărare aeriană au atins cel mai înalt nivel de pregătire”, a transmis inițial premierul Poloniei, Donald Tusk, pe X.

Ulterior, „nivelul de amenințare a fost anulat”, conform premierului. Aeroportul din Lublin a fost redeschis.

Incidentul survine în contextul intensificării tensiunilor regionale, Rusia și Belarus desfășurând exerciții militare în apropierea graniței poloneze.

Și România a reacționat la atacurile aeriene asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre. Două aeronave F-16 au decolat sâmbătă de la Baza 86 Aeriană Fetești pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina.

La scurt timp, un mesaj RO-Alert a fost emis pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, iar avioanele au detectat o dronă intrată în spațiul aerian românesc, dispărută ulterior de pe radar la circa 20 km de Chilia Veche.

NATO a anunțat vineri lansarea operațiunii „Eastern Sentry” („Santinela Estului”), menită să întărească apărarea pe flancul estic al Alianței, după recentele incidente cu drone în Polonia.

Mai multe pentru tine:
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €