Alegerile din Germania: Partidul anti-euro are şanse mari să intre în Bundestag

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bernd Lucke, liderul partidului AFD | FOTO: Reuters

Alternativa pentru Germania (AFD), partidul născut din frustrarea apărută pe fondul crizei euro şi a măsurilor de austeritate adoptate pentru redresarea economică, are şanse mari să treacă peste pragul electoral şi să intre în Parlamentul german.

Dilema centrală a partidului, încă de la înfiinţare, a fost cum să reprezinte interesul naţional al Germaniei fără să redeschidă Cutia Pandorei din care să iasă vechea teamă a naţionalismului dinainte de Război.

Un sondaj publicat joi a cotat partidul cu 5%, adică exact cât este nevoie pentru a ocupa o parte din locurile din Bundestag (Parlamentul Naţional al Republicii Federale Germania, nr.r). Pe de altă parte, au existat şi sondaje care au cotat AFD sub pragul de 5%. În pofida neconcordanţei cifrelor, nu este niciun semn de îndoială că prezenţa partidului în Parlament nu va influenţa mainstream-ul politicii germane.

AFD, partid înfiinţat în acest an, este împotriva monedei euro dar insistă că nu este un partid împotriva Uniunii Europene. Deseori a fost comparat cu UKIP (Partidul pentru Independenţa Marii Britanii). 

AFD consideră că moneda euro ameninţă proiectul Uniunii Europene deoarece împovărează ţările care nu au o economie competitivă şi le obligă pe celelalte să suporte costurile bailout-urilor şi a măsurilor de austeritate. Moneda euro ar trebui dizolvată, iar ţările ar trebui să poată părăsi zona euro şi să îşi stabilească propria monedă.


AFD se teme că bailout-urile oferite de germani îi vor copleşi în cele din urmă pe plătitorii de taxe. Bernd Lucke, liderul partidului, este un economist născut în Hamburg. La prima convenţie a partidului, în luna aprilie, a întrebat auditoriul: „Este cineva de-aici care crede că oamenii trebuie să accepte ideea că trebuie să plătească cu sute de milioane de euro pentru managementul defectuos din alte ţări din zona euro?”  

Lucke a continuat: „Oamenii obişnuiţi din Cipru şi din Grecia nu beneficiază de pe urma banilor plătitorilor de taxe germani. Doar îi adulmecă. Dumneavoastră puteţi să vă satisfaceţi foamea doar cu aroma mâncării?”

AFD-ul este marele necunoscut al acestor alegeri din Germania şi există voci care spun că masa de susţinători ai partidului este mult mai mare decât se estimează. Wolfgang Schauble, ministrul de Finanţe, a atacat AFD acuzându-i pe membrii săi de extremism. Totodată, Schauble consideră această formaţiune politică o ameninţare la prosperitatea Germaniei.

Lucrurile stau însă diferit. Spre deosebire de ţările din Sudul Europei, Germania a fost scutită de măsurile dure implementate în Grecia, Spania sau Portugalia. Şomajul este la niveluri mici faţă de vecinii săi din zona euro, iar economia ţării, prima din Europa, a performat în aprilie şi iunie mai bine decât se aşteptau economiştii.

AFD s-a declarat dispus să participe la negocieri şi la o coaliţie cu CDU atâta timp cât Angela Merkel renunţă la politicile sale de a susţine moneda euro. Dacă AFD ar intra în Parlament, viitorul cancelar al Germaniei ar trebui să ofere mai multe explicaţii cu privire la acţiunile sale de susţinere a politicilor de bailout în zona euro. Iar perspectiva de a pierde voturi în favoarea AFD  i-ar încuraja chiar şi pe euroscepticii din partidul lui Merkel.
 


Mai puteţi citi despre acest subiect:

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani