Agitație în Serbia: un oficial a vorbit în premieră despre sancțiuni împotriva Rusiei

0
Publicat:

Ministrul sârb al economiei Rade Basta a creat luni agitaţie pe scena politică din Serbia cu o propunere ca Belgradul să impună sancţiuni împotriva Rusiei, prima astfel de declaraţie a unui oficial guvernamental sârb în favoarea sancţiunilor şi o îndepărtare de la poziţia oficială a Serbiei, relatează marţi agenţia croată de ştiri HINA.

„Serbia se confruntă cu o presiune enormă”. FOTO Shutterstock (Arhivă)

  Rade Basta a afirmat într-un comunicat că Serbia plăteşte deja un preţ mare pentru că nu impune sancţiuni împotriva Rusiei şi „acest lucru devine nesustenabil", scrie Agerpres.

Anunţul a provocat dezaprobare în cadrul partidului Serbia unită, de pe lista căruia ministrul a intrat în guvernul Anei Brnabic, precum şi solicitări din partea partenerilor de coaliţie ca Basta să-şi prezinte demisia. 

Serbia unită face parte dintr-o alianţă electorală cu Partidul socialist din Serbia condus de fostul ministru de externe Ivica Dacic, care este la rândul său într-o coaliţie cu Partidul progresist sârb al lui Aleksandar Vucic de mai multe cicluri electorale. 

Basta a afirmat că el, în calitate de ministru al economiei, vede la ce presiune este supus preşedintele sârb din partea UE şi a comunităţii internaţionale, deşi nimeni nu vorbeşte despre acest lucru. 

Nu pot accepta acest lucru", a spus Basta, precizând că din acest motiv este în favoarea impunerii de sancţiuni împotriva Rusiei şi că este „alături de preşedintele Vucic în apărarea intereselor naţionale" şi are „încredere absolută" în Vucic.

 „De aceea solicit guvernului sârb şi tuturor miniştrilor să facă o declaraţie asupra acestei chestiuni", a mai spus Rade Basta. 

„Serbia se confruntă cu o presiune enormă”

Reamintind că Serbia însăşi s-a confruntat de-a lungul istoriei sale cu sancţiuni şi că oamenii „au avut de suferit consecinţe economice severe", el a spus că Belgradul nu a luat decizia de a impune sancţiuni sperând „că războiul se va încheia şi raţiunea va prevala, iar cele două părţi se vor aşeza la masa negocierilor". 

Dar „suntem confruntaţi cu o nouă realitate", a spus el, subliniind că din cauza „tulburărilor globale, Serbia se confruntă cu o presiune enormă". 

Partidul Serbia unită a fost primul care a reacţionat la sugestia lui Basta, atrăgând atenţia că acesta a exprimat o „poziţie personală" şi nu poziţia partidului a cărui membru este şi care se împotriveşte „impunerii de sancţiuni împotriva oricui" şi afirmând că soluţia războiului din Ucraina „este la masa negocierilor". 

Mişcarea socialistă a lui Aleksandar Vulin, şi ea membră în coaliţia la guvernare, a cerut ca Basta să demisioneze pentru că a cerut ca Serbia să se alăture „sancţiunilor ilegale împotriva Federaţiei Ruse". 

Preşedintele sârb Vucic a refuzat să se alăture sancţiunilor UE şi internaţionale împotriva Rusiei, dar la începutul lui februarie, în timpul unei dezbateri privind Kosovo, el le-a spus parlamentarilor că „probabil va trebui să impună sancţiuni" împotriva Kremlinului. El a precizat că nu este „încântat de acest lucru", dar că Belgradul plăteşte deja un preţ pentru că nu a făcut acest lucru mai devreme. 

Kremlinul a reacţionat la această declaraţie afirmând că înţelege că „liderii sârbi se confruntă cu o presiune fără precedent din partea Occidentului" şi că înţelege poziţia preşedintelui Aleksandar Vucic, sperând în ameliorarea suplimentară a relaţiilor dintre cele două ţări. 

Partidul progresist sârb al lui Vucic nu a comentat încă afirmaţiile lui Batsa, notează HINA.     

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei