Serbia acuză ”amenințări și presiuni” pentru a se alătura sancțiunilor împotriva Rusiei

0
Publicat:

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucici, a denunţat luni că ţara sa este supusă unor ''ameninţări şi presiuni'' pentru a se alătura sancţiunilor pe care Occidentul le-a impus Rusiei în urma agresiunii acesteia contra Ucrainei şi a promis că va ''răbda'' atât cât va putea, relatează agenţia EFE.

Președintele sârb Aleksandar Vucici FOTO EPA-EFE
Președintele sârb Aleksandar Vucici FOTO EPA-EFE

''În timp ce putem răbda, fără a ne pune în pericol interesele naţionale şi statale cele mai vitale, vom susţine politica hotărâtă de concluziile Consiliului de Securitate Naţională'' al Serbiei, a declarat preşedintele Aleksandar Vucici.

Printre concluziile la care el a făcut referire se numără aceea că aplicarea unor sancţiuni împotriva Rusiei contravine intereselor Serbiei.

Mai mult, preşedintele sârb crede că inclusiv în cazul în care Serbia şi-ar schimba politica la acest capitol, ''în următoarele cinci zile vor veni noi presiuni şi solicitări'', şi anume ca Serbia să renunţe la Kosovo.

''Lor nu le convine să existe o ţară care nu se conformează şi care doreşte să aibă propria opinie'', a mai spus preşedintele sârb, a cărui ţară aspiră să adere la UE.

În raportul său din 12 octombrie despre progresele ţărilor candidate, Comisia Europeană a criticat angajamentul redus al Serbiei faţă de politica externă a blocului comunitar

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite