Xi Jinping cedează presiunii și spune că Omicron permite „mai multă flexibilitate” în privința restricțiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 este mai puţin letală, astfel că permite ''mai multă flexibilitate'' în privinţa restricţiilor, a admis preşedintele chinez Xi Jinping joi la Beijing în cursul întrevederii cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a dezvăluit un oficial european sub rezerva anonimatului.

Xi Jinping a admis că restricțiile anti-COVID i-au adus la saturație pe chinezi FOTO PROFIMEDIA

Charles Michel a efectuat miercuri şi joi o vizită la Beijing, unde a pledat pentru folosirea vaccinurilor anti-COVID-19 în detrimentul măsurilor antiepidemice severe practicate în China în baza politicii ''zero COVID''.

La aproape o săptămână după izbucnirea în China a protestelor împotriva politicii ''zero COVID'', șeful statului chinez i-a spus preşedintelui Consiliului European că protestele au la bază ''saturaţia'' pe care chinezii o manifestă după trei ani de pandemie şi de restricţii severe, relatează AFP preluat de Agerpres.

''Răspunsul primit din partea preşedintelui (Xi Jinping) a fost mai degrabă de a explica de ce sunt proteste, de a se plânge că după trei ani de COVID-19 există o problemă pentru că oamenii sunt sătui. Este vorba în principal despre studenţi'' care participă la proteste, a rezumat discuțiile un responsabil european care a făcut declarații sub rezerva anonimatului .

Protestele au început vinerea trecută după distribuirea intensă pe reţelele de socializare a unei înregistrări video care atribuie măsurilor de lockdown decesul a 10 persoane în urma unui incendiu într-un apartament din oraşul Urumqi. Ideea susţinută în înregistrare este că restricţiile de deplasare au îngreunat intervenţia pompierilor pe o stradă îngustă, blocată de maşinile parcate, incendiul survenind la etajul superior al unui bloc.

Încercând să tempereze aceste proteste, autorităţile locale chineze din diferite regiuni şi oraşe au început în ultimele zile să relaxeze restricţiile. Conform aceluiaşi oficial european, în discuţia cu Charles Michel preşedintele chinez a remarcat faptul că în prezent varianta dominantă a coronavirusului SARS-CoV-2 în China este Omicron, o variantă ''mai puţin letală, ceea ce face posibilă mai multă flexibilitate în restricţii''.

Manifestaţiile, la care participă studenţi şi în general tineri, s-au extins rapid în marile metropole, inclusiv Shanghai şi capitala Beijing, autorităţile comuniste chineze confruntându-se astfel cu cea mai amplă mişcare de contestare după anul 1989.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă