OMS, îngrijorare față de creșterea cazurilor de boli respiratorii în China. Recomandă măsuri de protecție

0
Publicat:

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a exprimat, miercuri, îngrijorare cu privire la creșterea numărului de cazuri de boli respiratorii în China și a făcut apel la populație să adopte măsuri de protecție.

China, val de boli respitarotii FOTO Getty Images

Acest anunț vine la patru ani de la apariția în China a unei pneumonii virale misterioase, care ulterior a fost asociată cu declanșarea pandemiei de COVID-19.

„OMS a trimis o solicitare oficială către China pentru a obţine informaţii detaliate cu privire la o creştere a bolilor respiratorii şi a focarelor de pneumonie raportate la copii”, a scris organizaţia pe reţeaua X (fostă Twitter), într-un comunicat a cărui autenticitate a fost confirmată pentru AFP de un purtător de cuvânt al OMS.

Organizația a subliniat importanța adoptării unor măsuri pentru reducerea riscului de boli respiratorii, măsuri care au fost deja recomandate în timpul pandemiei de COVID-19. Măsurile includ vaccinarea, distanțarea față de pacienți, izolarea în caz de simptome, testarea și îngrijirea medicală, precum și purtarea măștii de protecție, acolo unde este necesar.

La 13 noiembrie, autoritățile chineze au atribuit creșterea numărului de cazuri de boli respiratorii ridicării restricțiilor asociate COVID-19 și circulației agenților patogeni cunoscuți. În urma constatărilor, organizaţia cu sediul la Geneva a solicitat miercuri Chinei „informaţii epidemiologice şi clinice suplimentare, precum şi rezultate de laborator privind aceste focare raportate la copii, prin mecanismul Regulamentului Sanitar Internaţional”.

OMS se află acum în așteptarea răspunsul Chinei la această solicitare. În trecut, organizația a criticat lipsa de transparență și cooperare a autorităților chineze în timpul pandemiei de COVID-19.

De la mijlocul lunii octombrie, OMS a semnalat o creștere a cazurilor de boli respiratorii în nordul Chinei, iar rapoartele media au prezentat imagini cu spitale aglomerate și copii aflați în sălile de așteptare. Cu toate acestea, nu au fost furnizate încă informații detaliate cu privire la cauza exactă a creșterii cazurilor.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie