Cum ar putea transforma China îngrășămintele chimice într-o armă

În timp ce lumea se teme de perturbări ale aprovizionării cu petrol din cauza războiului din Iran, adevărata confruntare s-ar putea duce în jurul îngrășămintelor chimice. Iar China, nu statele din Golful Persic, deține unele dintre cele mai puternice pârghii.

Escaladarea tensiunilor în Strâmtoarea Ormuz — coridor maritim strategic dintre Iran și Peninsula Arabică, prin care a trecut aproximativ 20% din petrolul mondial — a alimentat îngrijorări legate de securitatea alimentară globală. Deși temerile privind o foamete în masă sunt considerate exagerate, există un risc semnificativ: criza iraniană accelerează poziționarea Chinei ca actor dominant pe piața globală a îngrășămintelor, potrivit Bloomberg.

Dincolo de petrol

Statele membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului, inclusiv Arabia Saudită, Qatar și Oman, sunt furnizori cheie pentru două dintre cei trei nutrienți esențiali pentru plante. În primul rând, acestea reprezintă aproximativ un sfert din exporturile mondiale de uree, un îngrășământ pe bază de azot care stimulează creșterea frunzelor și a tulpinilor. În al doilea rând, joacă un rol important în producția de îngrășăminte fosfatice, care depind de sulf — un produs derivat din petrol și gaze — iar o treime din acest sulf la nivel global provine din Orientul Mijlociu.

Fosforul este unul dintre cei trei nutrienți esențiali pentru plante, alături de azot și potasiu. Fără aceste elemente în sol, producțiile agricole de cereale, legume și fructe sunt grav afectate. De aceea, perturbarea lanțurilor de aprovizionare cu îngrășăminte fosfatice impactează direct randamentele agricole, în special în țările în curs de dezvoltare din Asia și Africa.

Diversificare cu rol de amortizare

În pofida rolului important al Golfului Persic, comerțul global cu îngrășăminte este mai diversificat decât piața petrolului. Printre exemple:

-Uniunea Europeană exportă, în ansamblu, mai multe îngrășăminte decât toate statele din Golf combinate.

-Canada este un actor dominant pe piața globală a potasiului.

-Marocul controlează o parte semnificativă din rezervele mondiale de fosfați.

-Rusia rămâne cel mai mare exportator global de îngrășăminte, în ciuda sancțiunilor.

Temerile privind foametea globală după 2022 nu s-au materializat, nivelul general al foametei scăzând ușor.

Prin urmare, criza actuală este serioasă, dar nu una catastrofală pe termen scurt, iar sectorul agricol are alternative de aprovizionare.

Actorul dominant

Analiza Bloomberg evidențiază rolul major al Chinei în industria globală a îngrășămintelor. La nivel de producție, China ocupă poziții de lider:

-44% din producția globală de fosfați

-30% din producția de îngrășăminte azotate

-23% din producția de sulf

-13% din producția de potasiu

Pentru comparație, Arabia Saudită reprezintă aproximativ 12% din producția globală de petrol din OPEC. În unele segmente, ponderea Chinei în îngrășăminte este mult mai mare, ceea ce înseamnă că orice utilizare strategică a acestui sector ar putea avea consecințe majore asupra securității alimentare globale — potențial comparabile sau chiar mai ample decât un embargou petrolier.

În prezent, China asigură aproximativ jumătate din importurile de îngrășăminte azotate ale statelor din Asia de Sud-Est, precum și circa un sfert din importurile Braziliei și Pakistanului. Pentru aceste economii, dependența de furnizorul chinez este semnificativă.

Un instrument latent de influență

Deși China are capacitatea de a exercita o influență considerabilă, până recent sectorul său de îngrășăminte nu a fost utilizat ca instrument geopolitic. Prioritatea principală a fost asigurarea aprovizionării interne, inclusiv prin limitarea exporturilor în perioade de cerere internă ridicată.

Totuși, semnele unei schimbări apar. În august, în cadrul negocierilor dintre China și India privind tensiunile de la frontiera himalayană, deschiderea comerțului cu îngrășăminte a fost inclusă în acordurile discutate, alături de alte domenii strategice. Acest lucru sugerează că Beijingul începe să trateze îngrășămintele ca pe un potențial instrument diplomatic.

Vulnerabilitatea Indiei

India este considerată unul dintre actorii cei mai expuși în contextul actual. Cu o populație de aproximativ 1,4 miliarde de locuitori, țara a încercat să își diversifice sursele de aprovizionare, menținând ponderea importurilor din China sub 5%. În schimb, dependența de statele din Golf rămâne ridicată.

Odată cu apropierea sezonului musonic de însămânțare, autoritățile indiene au accelerat importurile de uree și au solicitat sprijin suplimentar din partea Chinei pentru acoperirea deficitului. Răspunsul Beijingului ar putea indica dacă decizia va fi una pur comercială sau va avea și o dimensiune geopolitică.

Schimbări pe termen lung

Pe termen lung, dinamica se poate modifica semnificativ. Populația Chinei este în scădere, iar presiunea asupra producției agricole interne se reduce treptat. În paralel, amintirea Marii Foamete din perioada 1959–1961 devine mai îndepărtată, odată cu schimbarea generațiilor.

Într-un astfel de scenariu, China ar putea evolua dintr-un importator net de securitate alimentară într-un exportator major, similar Statelor Unite, Braziliei, Canadei sau Australiei. În acest context, industria îngrășămintelor ar putea deveni un activ strategic cu valoare geopolitică ridicată.

Combinată cu influența asupra altor resurse critice, precum metalele rare, controlul asupra îngrășămintelor ar putea amplifica vulnerabilitățile globale. Iar, în anumite scenarii, discuția nu ar mai fi doar despre energie sau industrie, ci despre securitatea alimentară la scară globală — un nivel de risc considerat semnificativ mai ridicat.

Ministrul de externe al Germaniei, Johann Wadephul, a avertizat recent asupra riscului unei „spirale periculoase de consecințe imprevizibile” dacă tensiunile din Orientul Mijlociu continuă să escaladeze, subliniind că unele dintre riscurile asociate conflictului, inclusiv o posibilă criză alimentară, nu au fost pe deplin evaluate.