Companiile occidentale, pregătite în caz de război. Pot dezactiva de la distanță utilajele care produc cipuri, dacă armata chineză invadează Taiwanul

0
Publicat:

Companiile din Taiwan se pregătesc pentru ce e mai rău. Compania olandeză ASML şi gigantul taiwanez de semiconductori TSMC dispun de metode pentru a dezactiva cele mai sofisticate utilaje de fabricat cipuri din lume, în cazul în care China invadează Taiwanul, afirmă surse citate de Bloomberg.

Două dintre cele mai importante companii producătoare de cipuri din lume pot activa de la distanță un "kill switch" (întrerupător de la distanță) pe cele mai avansate utilaje ale lor de fabricare a cipurilor, în cazul în care China invadează Taiwanul, scrie Bloomberg, citând persoane familiarizate cu acest subiect.

ASML a reasigurat oficialii cu privire la capacitatea sa de a dezactiva de la distanţă utilajele. Olanda a efectuat simulări privind o posibilă invazie pentru a evalua mai bine riscurile, conform surselor Bloomberg. Compania olandeză ASML – cea mai mare companie tehnologică din Europa după valoarea de piață – furnizează mașini avansate fabricilor care produc cipuri. Printre acestea se numără TSMC din Taiwan, care produce, după unele estimări, 90% dintre cele mai avansate cipuri pentru procesoare din lume.

Oprirea de la distanță se aplică liniei de utilaje cu ultraviolete extreme ale companiei olandeze ASML, cunoscute în industrie sub numele de EUV, TSMC fiind cel mai mare client. EUV-urile utilizează undele luminoase de înaltă frecveță pentru a imprima cei mai mici tranzistori de semiconductori existenți, creând cipuri care au utilizări în domeniul Inteligenței Artificiale precum și în aplicații militare, potrivit Bloomberg.

Statele Unite ar distruge fabricile de semiconductori din Taiwan în cazul în care China invadează statul insular

Statele Unite ar distruge fabricile de semiconductori din Taiwan în cazul în care China invadează statul insular pentru a preveni capturarea lor de către Beijing, a afirmat Robert O'Brien, fost consilier pentru securitate națională de la Casa Albă, citat de Business Insider.

O'Brien, care a ocupat una dintre cele mai importante funcții de la Casa Albă între 2019 și 2021, în timpul mandatului fostului președinte republican Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat site-ului de știri Semafor că Washingtonul și aliații săi „nu vor permite niciodată ca toate acele fabrici să cadă în mâinile Chinei”.

Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) este cel mai mare producător de cipuri din lume, având o cotă de piață estimată la 90% în ceea ce privește cipurile necesare procesoarelor avansate. Fabrica din Taiwan produce însă și cipuri folosite de tehnologii extrem de avansate precum cele necesare pentru sistemele de învățare automată (machine learning) și rachete ghidate.

Fostul consilier pentru securitate națională al Statelor Unite a comparat distrugerea acestor fabrici de către Washington cu distrugerea flotei franceze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial la ordinele fostului premier britanic Winston Churchill, pentru ca aceasta să nu cadă în mâinile forțelor Axei după capitularea Franței.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima