China consideră că Rusia și Ucraina trebuie să creeze condițiile pentru a pune capăt războiului

0
Publicat:

Reuniunea cu privire la Ucraina, desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute în oraşul saudit Jeddah, la care a participat şi un emisar al Beijingului, a contribuit la „consolidarea consensului" pentru „găsirea unei soluţii politice", a precizat Ministerul de Externe chinez.

Steagul Chinei FOTO Shutterstock

Reuniunea de la Jeddah a avut loc în spatele uşilor închise şi în condiţii de discreţie totală cu privire la conţinutul discuţiilor, la fel ca în cazul celei precedente de la Copenhaga, reunind nu numai înalţi oficiali din ţările occidentale, ci şi din state considerate aliate Rusiei, cum ar fi India, Brazilia, precum şi China.

„Reprezentantul guvernului chinez pentru afaceri eurasiatice, Li Hui, a avut ample contacte şi a comunicat cu toate părţile pentru găsirea unei soluţii politice la criza din Ucraina. El a ascultat opiniile şi propunerile tuturor şi a lucrat pentru un consens mai mare pentru o soluţie politică la criza în Ucraina", precizează MAE chinez.

Potrivit Beijingului, rolul pozitiv al Chinei în facilitarea negocierilor de pace a fost pe deplin recunoscut" în cadrul acestei reuniuni. China va continua „să consolideze dialogul" pe baza propunerii sale de pace în 12 puncte pentru o „soluţie politică", adaugă nota, fără a intra în detalii.

Potrivit unor diplomaţi occidentali, este posibil ca oraşul Jeddah să fi fost ales ca loc de desfăşurare a reuniunii cu scopul de a încuraja China să participe la întâlnire, având în vedere că Beijingul are relaţii bune cu Riadul.

Li a recunoscut în iunie „dificultăţile” în a face ca Ucraina şi Rusia să înceapă negocierile de pace şi a insistat că Beijingul este „pregătit să facă tot ce este necesar” pentru a promova astfel de discuţii.

Ucraina nu acceptă pierderi de teritorii

În luna mai, trimisul special chinez a declarat în cursul vizitei sale la Kiev că „toate părţile trebuie să creeze condiţii pentru a pune capăt războiului” şi „să înceapă negocierile de pace", în timp ce autorităţile ucrainene au răspuns că nu vor accepta niciun plan de pace care să implice pierderea de teritorii.

Beijingul, care pretinde că a menţinut întotdeauna o „poziţie obiectivă" cu privire la conflict, a prezentat anterior în acest an un document de luare de poziţie detaliat în 12 puncte, care a fost primit cu scepticism de către Ucraina şi aliaţii săi occidentali.

La finalul lunii aprilie, pentru prima dată de la începutul războiului, preşedintele chinez Xi Jinping a purtat o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.

Xi i-a transmis lui Zelenski că nu va urmări „conflictul de la distanţă în speranţa de a obţine beneficii", dar nici „nu va arunca gaz pe foc", subliniind că „dialogul şi negocierea" sunt „singura cale de ieşire" din impas.

De la începutul războiului, China, care se opune sancţiunilor împotriva Moscovei, a reiterat importanţa respectării integrităţii teritoriale a ţărilor, inclusiv a Ucrainei, şi a „preocupărilor legitime de securitate ale tuturor părţilor", referindu-se la Rusia.

SUA: „Participarea Chinei a fost productivă”

Având în vedere bunele sale relaţii cu Rusia, multe voci internaţionale au cerut Beijingului să îşi folosească influenţa asupra Moscovei pentru a pune capăt războiului. SUA au calificat luni drept „productivă" participarea Chinei la reuniune cu privire la Ucraina, desfăşurată sâmbătă în Arabia Saudită, încercând să arate Rusia ca fiind izolată, a relatat France Presse.

„Credem că prezenţa Chinei a fost productivă", a afirmat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller. „De mult timp considerăm că China are un rol de jucat în încheierea războiului în Ucraina, dacă va fi de acord să joace un rol care să respecte integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei", a adăugat el.

Aproximativ 40 de ţări au luat parte la discuţiile de sâmbătă de la Jeddah pe tema Ucrainei, inclusiv puteri emergente precum India şi Brazilia, care nu au luat partea Kievului în război, dar nu au susţinut nici invazia rusă. Moscova nu a fost invitată.

La Jeddah, doi înalţi oficiali americani, consilierul pentru securitatea naţionlă al preşedintelui Joe Biden, Jake Sullivan, şi adjunctul interimar al secretarului de stat Victoria Nuland s-au întâlnit, de asemenea, separat cu emisarul Beijingului pentru Ucraina, Li Hui.

China a acordat sprijin diplomatic Rusiei de la începutul războiului în Ucraina, fără a merge atât de departe încât să o ajute din punct de vedere militar (cel puţin în mod oficial, n.r.) dar şi-a intensificat, de asemenea, eforturile diplomatice cu Ucraina.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima