China a reținut un muncitor din industria militară sub suspiciunea de spionaj pentru CIA

0
Publicat:

China a reținut un muncitor care activa în industria militară, acesta fiind suspectat de spionaj pentru CIA, au declarat vineri autoritățile de securitate națională din această țară.

Muncitorul chinez este acuzat de spionaj în favoarea SUA FOTO Shutterstock

Ministerul Securității de Stat, agenția de spionaj a Chinei, a precizat într-o declarație că un muncitor pe nume Zeng a furnizat secrete militare CIA în schimbul unor sume mari de bani.

Suspectul în vârstă de 52 de ani fusese trimis în Italia pentru a studia de către angajatorul său. Acolo, el s-a întâlnit cu „un oficial al ambasadei SUA”, care mai târziu s-a dovedit a fi un agent CIA, susțin reprezentanții ministerului chinez.

„Zeng a dezvoltat treptat o dependență psihologică de (oficialul american), care a profitat de ocazie pentru a-l îndoctrina cu valorile occidentale”, se arată în declarația postată pe pagina WeChat a ministerului.

Acesta a adăugat că oficialul american i-a promis suspectului chinez sume mari de bani și că îi va ajuta familia să emigreze în Statele Unite, în schimbul unor informații sensibile despre armata Chinei, la care muncitorul a avut acces prin serviciul său.

„După ce a terminat studiile în străinătate, Zeng s-a întors în China și a continuat să aibă mai multe întâlniri secrete cu agenții CIA și a furnizat o cantitate mare de informații cheie și a strâns fonduri pentru spionaj”, spun reprezentanții ministerului chinez.

Potrivit aceleiași surse, suspectul a fost reținut și cazul este cercetat în continuare. Anunțul este cel mai recent dintr-un șir de acuzații publice de spionaj între Washington și Beijing.

Săptămâna trecută, SUA au arestat doi marinari ai Marinei SUA, acuzați de furnizarea de secrete militare Chinei.

Relațiile dintre China și SUA au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii ani, după ce SUA a doborât, la începutul acestui an, un presupus balon de spionaj chinez care a zburat deasupra teritoriului SUA.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare