Exclusiv Ce spune un expert în geopolitică despre scenariul unui atac iranian asupra Bucureștiului

0
Publicat:

Profesorul Sergiu Mișcoiu a comentat informația din presa israeliană conform căreia Iranul ar fi avut drept obiective pe termen lung atacarea cu rachete balistice a capitalelor europene. În acest context, inclusiv a Bucureștiul ar putea fi o țintă.

Iranul ar fi avut drept obiectiv atacarea Europei cu rachete balistice. FOTO: Shutterstock

Iranul avea ca obiective pe termen lung atacarea cu rachete balistice a capitalelor Europei și a coastei de est a Statelor Unite ale Americii, a declarat un oficial al armatei israeliene pentru The Medialine (TML News). În pofida operațiunilor Israelului care au distrus peste jumătate din lansatoarele de rachete iraniene, pericolul rămâne major, a relatat vineri agenția de presă The Media Line, citată de Jerusalem Post.

„Rachetele pe care Iranul le dezvoltă pot deja să ajungă în Europa, iar ei au planuri pentru îmbunătățiri care le-ar putea permite să lovească Statele Unite”, a declarat oficialul.

Acesta a subliniat și urgența de a gestiona programul nuclear al Iranului, care avansează în spatele cortinei, în ciuda aparențelor unor discuții diplomatice. Iranul are deja suficient uraniu îmbogățit pentru cel puțin 10 bombe atomice.

„Având la dispoziție asemenea resurse, nu există niciun motiv să îmbogățească uraniul la nivelurile actuale, decât dacă urmăresc în mod activ construirea de arme nucleare”, a spus oficialul.

Potrivit acestuia, Iranul avansa în fiecare etapă a procesului de dezvoltare a armelor nucleare, iar dacă nu s-ar fi intervenit, lumea s-ar fi confruntat cu realitatea unui Iran înarmat nuclear.

Oficialul a mai explicat că, la începutul conflictului, Iranul avea aproximativ 2.000–2.500 de rachete balistice, însă se îndrepta rapid către o strategie de producție în masă, ceea ce ar putea duce la o creștere a stocului lor de rachete până la 8.000 sau chiar 20.000 în următorii câțiva ani.

Ambasadorul Israelului în România, Lior Ben Dor, a avertizat în luna iunie că amenințarea programului nuclear al Iranului nu vizează doar Israelul, ci și Europa, deoarece rachetele balistice iraniene pot lovi capitale europene, inclusiv Bucureștiul.

Iranul nu e doar o amenințare pentru Israel. Este o amenințare pentru toți. Și România, și Uniunea Europeană ar trebui să fie îngrijorate. Ei dezvoltă rachete cu rază lungă care pot ajunge în capitalele europene. Atacurile lor din ultimele luni au vizat în mod deliberat populația civilă”, a declarat acesta.

Mișcoiu: „O informație de propagandă a Israelului”

„E o informație de propagandă a Israelului și cred că mai degrabă a regimului Netanyahu, care are ca obiectiv solidarizarea țărilor occidentale cu acțiunea externă a Israelului, inclusiv a celor care s-au arătat critice față de atacarea Iranului. Liderii europeni nici măcar nu i-au oferit sprijin lui Netanyahu, ei au oferit sprijin Israelului pentru că Israelul apără valori mai apropiate de valorile occidentale și există, desigur, această traumă colectivă a holocaustului care încă mai e vie în capitalele europene, cât și din rațiuni strategice și din rațiuni istorice și culturale. Însă aproape toți liderii europeni îl critică vehement pe Netanyahu și și-ar dori cu toții ca acesta să fie înlocuit de un lider rezonabil care să cultive negocierea și dezbaterea și care să fie mult mai puțin orientat spre menținerea puterii politice prin continuarea practic a războiului ca armă de unire a tuturor sub steagul național și sub liderul de la Tel Aviv, este de părere profesorul Sergiu Mișcoiu.

„Nu văd o acțiune imediată a Israelului”

Este această știre privind pericolul Iranului asupra Europei un semn că Israelul pregătește noi operațiuni împotriva acestuia?

„E posibil să fie o pregătire a terenului pentru o nouă serie de acțiuni. M-ar mira, personal, să se întâmple imediat acest lucru, fiindcă, totuși, există oprobiul opiniei publice internaționale și mai ales a aliaților Israelului, inclusiv al lui Donald Trump, care a fost cumva obligat să atace Iranul în solidaritate cu Israelul. Iranul a fost totuși șifonat masiv în ceea ce privește prestația sa internațională. Să nu uităm cum s-a derulat acest act simbolic de răspuns al Iranului asupra bazelor americane din Qatar, atac pre-anunțat, practic inutil din punct de vedere militar. Date fiind aceste lucruri nu cred că acum, cu un Iran slăbit în acest fel și pus la colț, Israelul va acționa militar decisiv din nou în săptămânile următoare. Mai degrabă, e probabilă o operațiune de sădire în opinia publică a unei idei privind pericolul iranian care să poată fi ulterior utilizată în acțiunea Israelului, dar acest lucru n-l văd făcut imediat”.

Cu toate acestea, Iranul a luat decizia de a întrerupe cooperarea cu Agenția Nucleară Internațională în ceea ce privește monitorizarea programului nuclear. Este acesta un argument pentru Israel de a mai continua cu o acțiune militară hotărâtă?

„Sigur că e un argument în plus pentru Israel de a acționa. În dosarul pe care îl prezintă Israelul internațional privind Iranul, contează faptul că Iranul nu se mai supune controlului Agenției Nucleare Internaționale. Până la urmă, o decizie privind un atac asupra Iranului nu poate veni decât prin justificarea care a existat în cazul atacului prcedent asupra Iranului, anume că există șanse iminente ca Iranul să ajungă la posibilitatea de a realiza o bomba atomică și deci trebuie din fașă tăiată sursa acestei posibilități”, a precizat profesorul.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”