Top 10 alimente pentru slăbit. Ce să mănânci ca să ai silueta mult visată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai e atât de puţin până când ne vom putea bronza pe plajă! Din păcate, colăceii de grăsime care se revarsă ne irită până peste măsură. Trebuie de urgenţă să scăpăm de ei şi să ne recăpătăm silueta. Iată care sunt top 10 alimente pentru slăbit!

Pe primul loc în top 10 alimente pentru slăbit se află lămâia. Dacă vreţi să scăpaţi rapid de kilogramele nedorite, este indicat ca în fiecare dimineaţă să beţi un pahar (de 200 de ml) cu apă călduţă, în care să stoarceţi jumătate de lămâie.

De asemenea, puteţi să consumaţi lămâie şi la masa de prânz alături de peşte sau în salate. Vă va tăia imediat pofta de mâncare. Astfel, veţi reuşi să nu mai mâncaţi peste măsură.

De asemenea, pe locul doi în top 10 alimente pentru slăbit se află usturoiul. Iată cum trebuie să-l folosiţi atunci când ţineţi o dietă: se iau 8 căţei de usturoi , se zdrobesc, apoi se amestecă cu 150 gr de miere de albine şi cu 500 ml oţet de mere.

Acest mixt se pune într-un borcan de 800 de ml şi se închide bine. Se lasă câteva zile, iar apoi se poate lua câte o linguriţă dimineaţa şi alta seara. Primele rezultate vizibile apar după patru săptămâni de când aţi început cura de slăbire cu usturoi.

Descoperă pe clicksanatate.ro ce alte alimente te ajută să pierzi în greutate

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete