STUDIU Tinerii care nu dorm destul preferă alimentele fast-food

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un adult care nu a dormit timp de 24 de ore este la fel de „ameţit“ ca unul cu un nivel de alcool în sânge de 0,10%, peste limita admisă în SUA. Atunci când vine vorba de adolescenţi, orele insuficiente de somn îi determină să facă alegeri alimentare nefavorabile.

Adolescenţii care îşi respectă programul orelor de somn au tendinţa de a face alegeri alimentare mult mai sănătoase decât cei care sunt privaţi de somn, arată un nou studiu. Această constatare poate fi explicaţia legăturii dintre somn şi obezitate, scrie „Science Daily“.

„Nu numai că adolescenţii somnoroşi mănâncă mai multe alimente care le fac rău, dar aportul de alimente sănătoase este aproape nul“, afirmă Lauren Hale, profesoară de medicină la Şcoala de Medicină din cadrul Universităţii Stony Brook.

Studiul a examinat legătura dintre orele alocate odihnei şi obiceiurile sau alegerile alimentare pe baza unui eşantion format din peste 13.000 de adolescenţi de 16 ani. Astfel, autorii studiului au descoperit că tinerii care dormeau mai puţin de şapte ore pe noapte erau mult mai predispuşi să consume alimente de tip fast-food cel puţin de două ori pe săptămână, iar fructele sau legumele nu intrau în meniul lor zilnic.

Voluntarii au fost împărţiţi în trei grupuri, în funcţie de numărul orelor de somn: cei care dormeau mai puţin de şapte ore pe noapte, numiţi şi „short sleepers”, cei care dormeau între şapte şi opt ore sau „mid-range sleepers” şi cei care dormeau mai mult de opt ore pe noapte, denumiţi şi „recommended sleepers”.

Igiena somnului, esenţială

„Am fost interesaţi de asocierea dintre durata somnului şi alegerile alimentare în cazul tinerilor pentru că adolescenţa este perioada critică dintre copilărie şi maturitate, iar obiceiurile pe care şi le formează în această perioadă au un impact puternic asupra sănătăţii pe termen lung“, a spus Allison Kruger de la Spitalul Universităţii Stony Brook, autoarea studiului.

Această cercetare demonstrează că dacă tinerii ar dormi suficient, obiceiurile lor alimentare nu ar avea atât de mult de suferit şi astfel ar fi eliminat unul dintre cei mai importanţi factori care duc la instalarea obezităţii.

„Dacă stabilim că există o legătură de cauzalitate între numărul orelor de somn şi preferinţele alimentare, atunci ar trebui să considerăm igiena somnului un fel de «tratament» de prevenire a obezităţii“, încheie medicul Lauren Hale.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie