Somnul – un indicator al supravieţuirii în cazul cancerului de sân

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Somnul este ca un medicament bun la toate pentru organism, dar este şi un indicator al ratei de supravieţuire în caz de boli grave, cum ar fi cancerul la sân, conform unui nou studiu.

Cât de bine doarme o femeie care suferă de cancer la sân poate indica rata de supravieţuire, susţin oamenii de ştiinţă. Studiul care a ajuns la această concluzie a măsurat eficienţa somnului a 97 de femei care erau diagnosticate cu cancer de sân avansat. Femeile au fost monitorizate în timpul somnului cu ajutorul unui monitor pus la încheietură, calculându-se astfel cât timp petrec dormind sau cât timp petrec stând în pat fără să doarmă.

Femeile care dormeau cel mai bine au avut o rată de supravieţuire medie de 68,9 luni, comparativ cu cele care dormeau prost şi care au înregistrat o rată de supravieţuire de doar 33,2 luni, anunţă „Huffington Post“.

Am fost surprinşi de magnitudinea relaţiei dintre calitatea somnului şi rata supravieţuirii, chiar şi după ce am luat în calcul şi alţi factori medicali şi psihologici care, în mod obişnuit, prezic rata de supravieţuire“, mărturiseşte autorul studiului, Oxana Palesh, profesor de psihiatrie şi ştiinţe comportamentale la Universitatea Stanford din SUA. 

Somnul bun pare să aibă un efect protector puternic, chiar şi în cazul cancerului de sân“, adaugă Palesh, care conduce şi departamentul de Supravieţuire în cazul Cancerului de la Stanford.

Şi episoadele de trezire din cursul nopţii mai reduse ca număr şi mai scurte ca durată au fost asociate cu o supravieţuire mai mare. Însă, nu se înţelege complet de ce somnul eficient prelungeşte durata vieţii, notează autorii, deşi sugerează că somnul ineficient şi întreruperea lui continuă poate leza funcţionarea sistemului imunitar. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că este nevoie de mai multe cercetări în acest domeniu pentru a vedea dacă tratarea tulburărilor de somn poate prelungi viaţa pacienţilor de cancer.

În general, cei care dorm puţin şi prost sunt supuşi unui risc mai mare de deces prematur, comparativ cu cei care dorm suficient în fiecare noapte, conform unui studiu din 2010. În 2012, un alt studiu a descoperit că somnul insuficient poate creşte riscul de cancer la sân agresiv în cazul femeilor.


Citeşte şi:

De ce somnul e de multe ori mai bun decât medicamentele

E esenţial să dormi mult atât când vine vorba de prevenirea îmbolnăvirilor, cât şi de tratamentul lor. Practic, din terapie trebuie să facă parte întotdeauna şi un program prelungit de somn, spun specialiştii.

Apneea în somn poate conduce la cancer sau atac cerebral

Cei care suferă de apnee de somn obstructivă, o tulburare de somn caracterizată de pauze în respiraţie în timpul somnului, se pot confrunta cu un risc crescut de boli grave, cum este cancerul sau atacul cerebral, potrivit unui nou studiu.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model