Proteinele din nuci, pui şi peşte sunt preferabile celor din carne roşie şi brânză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carnea de pui este o sursă de proteine de bună calitate

Opţiunea pentru proteine furnizate de nuci, carne de pui, şi peşte poate reduce riscul de deces, în timp ce aceea pentru proteine provenite din carne roşie, ouă şi brânză poate spori acest risc, mai ales la persoanele cu un stil de viaţă nesănătos.

Un studiu al Universităţii Harvard publicat în „Journal of the American Medical Association“ (JAMA)  şi citat de agerpres.ro, confirmă ceea ce medicii spun de ani de zile, însă aduce şi câteva surprize.

De exemplu, consumul de carne roşie sau alte proteine grase cum ar fi ouăle şi brânza nu creşte riscul de deces în rândul persoanelor sănătoase, lucru care nu este însă valabil şi pentru persoanele care nu fac sport, beau mult alcool, sunt supraponderale sau fumează.

Cercetătorii au observat că persoanele sedentare, care consumă alcool şi fumează aleg mai tot timpul proteinele din această sursă.

„Când ne-am uitat mai îndeaproape la date, am constatat că grupul de persoane cu un stil de viaţă nesănătos a consumat mai multă carne roşie, ouă şi produse lactate bogate în materii grase, în timp ce grupul de persoane cu un stil de viaţă sănătos consumă mai mult peşte şi păsări de curte“, a explicat Mingyang Song , cercetător la Massachusetts General Hospital şi unul dintre autorii studiului.

Cercetarea a fost realizată pe mai mult de 130.000 de persoane, comparând datele strânse timp de trei decenii.

Proteinele cu cel mai mare risc se găsesc în carnea roşie, inclusiv în carne de vită şi de porc. Studiul recomandă să fie preferate proteinele care se găsesc în pâine, cereale, paste, fasole, nuci şi legume. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model