Orice consum de carne procesată e periculos pentru sănătate, avertizează experții. Ce ar trebui evitat

0
0
Publicat:

Nu există o cantitate sigură de carne procesată care poate fi consumată fără risc, avertizează experții în nutriție. Un nou studiu leagă chiar și porțiile mici de boli grave precum diabetul de tip 2, cancerul colorectal și afecțiunile cardiace.

Orice consum de carne procesată e periculos pentru sănătate, arată un nou studiu FOTO Arhivă

Există dovezi solide că „nu există o cantitate sigură” de carne procesată care poate fi consumată, avertizează experții în nutriție ca reacție la un nou studiu privind legătura dintre alimentație și riscul de boli majore, inclusiv cancer, diabet de tip 2 și boli de inimă. Cercetătorii au descoperit și riscuri crescute asociate consumului de băuturi îndulcite cu zahăr și acizi grași trans, potrivit CNN.

Specialiștii au analizat date din peste 60 de studii anterioare care au evaluat legătura dintre consumul de carne procesată, băuturi îndulcite și acizi grași trans și riscul de diabet de tip 2, cancer colorectal și boală cardiacă ischemică – afecțiune care reduce aportul de sânge către inimă, blocând oxigenul și nutrienții. Studiul a fost publicat luni în revista Nature Medicine.

„Consumul frecvent, chiar și în cantități mici, de carne procesată, băuturi zaharoase și acizi grași trans este asociat cu un risc crescut de a dezvolta diabet de tip 2, boală cardiacă ischemică și cancer colorectal”, a declarat autorul principal, dr. Demewoz Haile, cercetător la Institute for Health Metrics and Evaluation din Seattle.

Datele au arătat că persoanele care consumau echivalentul unui singur hot dog pe zi aveau un risc cu 11% mai mare de diabet de tip 2 și cu 7% mai mare de cancer colorectal, comparativ cu cele care nu consumau deloc carne procesată. De asemenea, consumul zilnic al unei băuturi de aproximativ 330 ml (echivalentul unei doze de suc) era asociat cu un risc cu 8% mai mare de diabet de tip 2 și cu 2% mai mare de boală cardiacă ischemică.

„Această cercetare confirmă, din nou și în concordanță cu studii anterioare, că pentru a obține beneficii pentru sănătate este bine să evităm sau să reducem consumul regulat de carne procesată, băuturi îndulcite și acizi grași trans produși industrial”, a spus dr. Nita Forouhi, șefa secției de epidemiologie nutrițională de la Universitatea Cambridge. Ea nu a fost implicată în studiu.

Riscul crește odată cu cantitatea consumată, iar în cazul cărnii procesate, datele sugerează că nu există o cantitate sigură, a adăugat ea prin e-mail.

O legătură mai puternică decât pare la prima vedere

La o primă privire, creșterea riscului poate părea modestă, sugerând o asociere slabă, a declarat dr. Mingyang Song, profesor asociat de epidemiologie clinică și nutriție la Harvard T.H. Chan School of Public Health. Nici el nu a fost implicat în cercetare.

„Când analizăm datele reale, sunt remarcabil de consistente și puternice, iar chiar și la un consum redus putem observa o creștere a riscului de boală”, a spus el.

Cercetătorii au analizat descoperirile anterioare folosind o metodă numită „burden-of-proof” – un tip nou de meta-analiză care nu doar că estimează o asociere între studii multiple, dar ia în calcul și calitatea fiecăruia, a explicat Song. „Un avertisment ar fi că această metodă tinde să ofere rezultate conservatoare”, a adăugat el.

Este important de menționat că studiile incluse în analiză au fost observaționale – ceea ce înseamnă că datele pot arăta doar o asociere între alimentație și boală, dar nu pot dovedi cauzalitatea. De asemenea, s-au bazat pe amintirile oamenilor despre obiceiurile lor alimentare, ceea ce poate duce la erori, a spus dr. Gunter Kuhnle, profesor de nutriție și știința alimentației la Universitatea din Reading. Nici el nu a fost implicat în studiu.

„Chiar și cele mai sofisticate tehnici nu pot rezolva complet problema că informațiile despre dietă sunt, în general, limitate – ceea ce reprezintă o problemă majoră în epidemiologia nutrițională”, a adăugat el.

De ce sunt asociate aceste alimente cu bolile

Există mai multe motive pentru care astfel de alimente ar putea fi asociate cu probleme de sănătate. Băuturile zaharoase și carnea procesată – precum cârnații, baconul, salamul sau burgerii – pot crește inflamația din organism, ceea ce joacă un rol major în multe boli cronice, a spus Song.

Carnea procesată este adesea tratată cu nitriți, care în stomac se transformă în nitrozamine cancerigene, a explicat Kuhnle.

În cazul băuturilor îndulcite, problema este că acestea permit un aport rapid de cantități mari de zahăr. Acest lucru nu doar că favorizează creșterea în greutate, dar influențează și căile metabolice care afectează riscul de boli de inimă și diabet.

Acizii grași trans reduc nivelul colesterolului „bun” și îl cresc pe cel „rău”, ceea ce contribuie la formarea plăcilor de aterom și la apariția bolilor cardiovasculare.

Un alt aspect important este că persoanele care consumă frecvent carne procesată, băuturi îndulcite sau grăsimi trans sunt adesea expuse și altor factori de risc, precum fumatul, lipsa exercițiului fizic, nivelul scăzut de educație, veniturile reduse, stresul cronic și accesul limitat la îngrijire medicală, a precizat Kuhnle. „Este foarte dificil să separi acești factori.”

Ce ar trebui evitat și ce ar trebui adăugat în dietă

Deși datele nu pot demonstra că reducerea consumului acestor alimente va scădea automat riscul de boală, ele sugerează că o astfel de reducere este recomandată, a spus Song.

O abordare rațională este urmarea unei diete variate și echilibrate, fără excese, recomandă Kuhnle.

Astfel, persoanele care consumă frecvent băuturi îndulcite ar trebui să reducă semnificativ acest obicei. De asemenea, este util să evităm consumul excesiv de carne procesată și grăsimi hidrogenate – chiar dacă acestea sunt mai puțin frecvente decât în trecut.

„Scopul nu ar trebui să fie perfecțiunea, ci un model alimentar sănătos și echilibrat care să lase loc și pentru plăcere”, a spus Kuhnle.

O dietă sănătoasă nu înseamnă doar evitarea anumitor alimente, ci și introducerea celor benefice. „Cercetările mai ample arată că o alimentație care include un consum crescut de fructe și legume, cereale integrale, leguminoase, nuci și produse lactate fermentate, precum iaurtul, este benefică pentru sănătate și longevitate”, a subliniat dr. Forouhi.

„Sfatul meu general: nu intrați în panică”, a spus Kuhnle într-un e-mail. „Mâncarea nu este doar o sursă de nutrienți – joacă un rol central în cultură, plăcere, viața de familie și conexiunea socială. Reducerea ei la o simplă listă de riscuri pentru sănătate înseamnă să pierdem imaginea de ansamblu.”

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”