Medic: „Dietele moderne predispun la constipaţie“. Ce e recomandat, permis şi interzis dacă ai hemoroizi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt din zece persoane suferă, la un moment dat în viaţă, de boala hemoroidală. Ruşinea exagerată, teama şi lipsa cunoştinţelor ne determină să suferim în tăcere, ani de zile.

Hemoroizii sunt vene dilatate, asemănătoare cu varicele, dar situate la nivelul canalului anal. Se formează din cauza scăderii rezistenţei peretelui venos şi pierderii fermităţii ţesutului din zona respectivă.

Genetica joacă un rol important, dar şi stilul de viaţă, atrag atenţia medici specialişti. O serie de factori declanşează boala hemoroidală chiar de la vârstă tânără.

Simptomele bolii hemoroidale sunt foarte neplăcute: durere şi disconfort în timpul defecării, senzaţie de mâncărime, de arsură locală, sângerări şi inflamaţii. Factorii care cauzează boala produc şi complicaţiile. Hemoroizii ajung să crească în dimensiuni, pot apărea suprainfecţii locale, ori aşa-numitele tromboze sau cheaguri de sânge. Dr. Dan Andronesi, medic primar chirurgie generală în cadrul OK Medical, vine cu sfaturi concrete pentru a evita riscurile şi complicaţiile, în cazul unui diagnostic de hemoroizi.

Ce este permis şi recomandat

Consumul de fibre. Tubul digestiv şi, în special colonul ştiu să reacţioneze în prezenţa fibrelor alimentare, ele ne păstrează nouă o peristatică normală. Spre exemplu, tărâţele de psyllium au proprietatea de a-şi mări volumul în intestin, devenind un compus vâscos care măreşte dimensiunea şi umiditatea scaunelor”, explică dr. Dan Andronesi. Surse bune de fibre sunt seminţele de in, de chia, cerealele integrale, leguminoasele, verdeţurile, fructele şi legumele proaspete.

Hidratarea. Prezenţa lichidelor în stomac şi intestine fluidifică materia fecală şi o face mai uşor de eliminat, prevenind, astfel, constipaţia. „E bine să bem multă apă plată, ceaiuri neîndulcite, supe, ciorbe, inclusiv iaurt, chefir“.

Mişcarea. Înotul, mersul cu bicicleta, urcatul scărilor sau exerciţiile aerobice stimulează contracţiile intestinale, măresc motilitatea tractului digestiv şi facilitează trecerea alimentelor prin colon. Dar nici cu sportul nu trebuie exagerat. „Ar trebui să facem sport, dar totul cu măsură. Exerciţiile solicitante care cresc presiunea abdominală pe perioade lungi modifică presiunea în venele de tip terminal. Peretele intern al venei se supără şi produce substanţe care duc la coagularea sângelui în interior, aşa apărând cheagurile de sânge sau trombozele”, avertizează expertul.

Igiena corespunzătoare. „Pentru a preveni infecţiile, e recomandat ca după scaun să folosim puţin sau deloc hârtia igienică, pentru a nu traumatiza şi mai mult zona, apoi să ne spălăm cu apă şi săpun, dacă ne permit condiţiile. De aceea, tot mai multe toalete au bideu.”

Ce trebuie evitat şi de ce

Statul prelungit pe scaun. „Este cazul şoferilor, taximetriştilor, corporatiştilor, persoanelor care au muncă de birou. Statul mult în fund face ca sângele să băltească în zonele joase şi favorizează apariţia şi agravarea hemoroizilor. Recomand pauzele din oră în oră, în care să ne ridicăm şi să facem câţiva paşi, să ne mişcăm.”

Consumul de alcool în cantitate mare. „Alcoolul produce vasodilataţie atât pe vasele de sânge, cât şi pe venele hemoroidale. Mulţi pacienţi relatează că după o perioadă de excese la acest capitol, au apărut modificări la nivelul anusului cu mărirea în volum a hemoroizilor şi complicaţii.”

Constipaţia. Hemoroizii şi constipaţia sunt cea mai nefericită combinaţie posibilă. Scaunele tari zgârie mucoasa şi venele hemoroidale, apar complicaţii, fisuri anale, dureri, tromboze, sângerări, chiar prolaps rectal. Eforturile de eliminare a scaunului pun şi ele presiune pe vasele de sânge de la nivelul anusului, care se inflamează.

Diareea. Teama de constipaţie nu trebuie să ne împingă în extrema cealaltă şi să apelăm la laxative care dau diaree. Nici aceasta nu e de dorit când există hemoroizi. „Scaunul se reglează printr-un regim alimentar corect, fără laxative. Acestea din urmă irită mucoasa colonului, se observă asta la colonoscopie. Iar perioadele lungi de diaree produc nişte modificări, pentru că scaunul este mai acid şi afectează vascularizaţia.“

Alimentaţia bazată pe proteine. „Dietele moderne, de pildă dieta Dukan, care nu au incluse fibre alimentare, legume şi fructe, predispun la constipaţie”.

Mâncărurile picante şi fast-food-ul. „Alimentele care ne pişcă pe limbă conţin nişte esteri care, odată cu scaunul, ajung în zona anală unde produc modificări pe vascularizaţie. Mucoasa se înroşeşte, se produce un eritem, se mai subţiază peretele venos, ceea ce accentuează hemoroizii. Apoi fast-food-ul e o mâncare nesănătoasă, picantă, care conţine puţini nutrienţi, doar preparate grase, bogate în calorii, cu acţiune negativă pe tubul digestiv”.

Statul mult timp pe vasul de toaletă. „Eu le spun pacienţilor mei că toaleta nu este bibliotecă. Statul cu telefonul în mână, pe Facebook, te face să uiţi pentru ce eşti acolo. O defecaţie prelungită traumatizează anusul.“

Vestea proastă este că hemoroizii nu vor trece niciodată de la sine, atrage atenţia medicul. „Aceste vene dilatate, odată mărite, nu au cum să se micşoreze. Nu există nicio substanţă activă medicamentoasă descoperită în lume care să le micşoreze, nicio cremă, niciun gel de la farmacie nu rezolvă problema”.

Boala hemoroidală se poate trata doar la medic, prin procedee minim invazive, nedureroase, cu o rată de succes foarte mare şi risc de recidivă minim, conchide specialistul.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie