Fulgii de ovăz, alimentul perfect de la micul dejun, care te ajută să scapi de colesterol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fulgi de ovăz – iată o opţiune sănătoasă pentru micul dejun, mai ales dacă ai probleme cu grăsimile rele din sânge. În asociere cu lapte sau iaurt şi fructe proaspete, fulgii de ovăz alcătuiesc un mic dejun sănătos, gustos şi săţios.

O meta-analiză confirmă rolul important al consumului de fulgi de ovăz pentru combaterea colesterolului.

Proprietăţile anti-colesterol ale fulgilor de ovăz sunt cunoscute, dar o echipă de cercetători de la Universitatea din Lancaster (Marea Britanie) şi-au propus să stabilească o concluzie solidă asupra acestui subiect. Pentru a realiza această meta-analiză, ei au trecut în revistă 30 de studii la care au participat persoane cu sau fără probleme de colesterol, dar şi diabetici.

Cercetătorii britanici au studiat efectul unei categorii speciale de fibre solubile din compoziţia fulgilor de ovăz. Aceste fibre se numesc betaglucani şi au o acţiune foarte benefică în reducerea nivelului de colesterol. Participanţii la studii au consumat între 3 şi 13 grame de betaglucani pe zi, în intervale cuprinse între 2 şi 12 săptămâni. În majoritatea cazurilor, ca surse de betaglucani s-au folosit fulgii de ovăz, dar şi produse pe bază de făină de ovăz (pâine, batoane).

Datele obţinute au confirmat că fibrele din ovăz au capacitatea de a reduce colesterolul „rău” (LDL).  În schimb, nu s-a constatat un beneficiu semnificativ (rezultatul a fost neutru) în ceea ce priveşte colesterolul „bun” (HDL) şi trigliceridele.

Rezultatele au fost publicate în The American Journal of Clinical Nutrition.

După cum explică dr. Boris Hansel, „un consum de cel puţin 3 grame de betaglucani pe zi, care se obţin din 3 linguri de fulgi de ovăz, determină reducerea colesterolului cu 10 mg/dl după două săptămâni”. Acest efect benefic nu este deloc de neglijat în condiţiile în care se poate ameliora prin respectarea şi altor măsuri pentru scăderea colesterolului.  

Fulgii de ovăz, aliaţi ai siluetei şi digestiei

Fulgii de ovăz au şi alte beneficii: sunt surse excelente de fosfor şi magneziu, furnizează o cantitatea valoroasă de fier şi seleniu.

Fulgii de ovăz sunt aliaţi preţioşi în curele de slăbire, deoarece asigură rapid senzaţia de saţietate şi ţin de foame.

Fulgii de ovăz contribuie la normalizarea tranzitului intestinal şi la reglarea glicemiei în sânge.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie