Frica de înălţime, acrofobia, poate fi învinsă. Psihologi: „Ai o fobie? Confrunt-o!“

0
Publicat:

Frica de înălţime, aşa cum este cunoscută în rândul populaţiei, este prezentă la foarte multe persoane şi poate fi, de multe ori, greu de învins, susţin psihologii.

Frică SURSĂ FOTO Arhiva Adevărul

Cu toate acestea, există şi câteva sfaturi care le pot veni în ajutor celor ce se feresc de înălţimi. Acrofobia, în termeni de specialitate, este o fobie sau frică extremă sau irațională de înălțime, care apare mai ales atunci când o persoană nu se află la o înălțime foarte mare, susţin specialiştii.

Cum îţi dai seama că suferi de acrofobie

Conform statisticilor, acrofobia este o problemă destul de comună în zilele noastre, întrucât a ajuns să afecteze aproximativ 6% din populaţie.

Totodată, cifrele arată că aproximativ 28% dintre adulţi suferă de intoleranţă vizuală la înălţime, la un moment dat, pe parcursul vieţii.

,,Este destul de uşor să ne dăm seama dacă ne confruntăm cu această problemă. În general, persoanele care suferă de acrofobie nu vor fi prezente în parcurile de distracţii şi vor evita să meargă cu lifturile cu pereţi de sticlă. Totodată, ele se vor teme, de multe ori, să călătorească folosind avionul şi vor evita să meargă pe poduri înalte, chiar şi propriul autoturism", precizeaază Andreea Coman, psiholog clinician.

Specialiştii susţin că frica de înălţime se poate manifesta prin tremur, transpiraţii excesive, paralizie de frică, palpitaţii, atacuri de panică, dureri de cap şi ameţeli.

Totodată, cei care au această problemă pot avea senzaţia că trebuie să se târască pentru a coborî imediat de la înălţime.

Se poate vindeca frica de înălţime?

Conform specialiştilor, există anumite tehnici prin care acrofobia poate fi învinsă. Una dintre ele este terapia cognitiv-comportamentală.

,,Acrofobia poate fi depăşită, dar este nevoie de timp şi răbdare. Cu ajutorul acestei terapii, persoana în cauză este pusă faţă în faţă cu situaţia de care se teme, în acest caz fiind vorba despre frica de înălţime. Astfel, aceste tehnici pot fi folosite atât treptat, cât şi rapid, în funcţie de pacient. Cu timpul, acesta va reuşi să redobândească controlul asupra emoţiilor", adaugă psihologul clinician.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026