FOTO Feţele bolilor psihice. Poveştile unor oameni speciali

ADHD, autism, depresie sau schizofrenie – niciuna dintre aceste tulburări psihice nu este „la vedere“. Câţiva dintre cei care se confruntă cu astfel de probleme povestesc ce înseamnă, pentru ei, diagnosticul de boală psihică.

Anxietatea

Michele Darien povesteşte pentru Yahoo! Contributor Network experienţa ei cu o tulburare care i-a umbrit aproape toată viaţa, începând din adolescenţă. Medicul familiei a spitalizat-o în 1994 din cauza unor halucinaţii repetate pe parcursul mai multor luni. De altfel, tânăra de 27 de ani era convinsă că este posedată de diavol. După ce s-a mutat într-un oraş mai mare, a primit mai multe diagnostice de boli psihice, toate greşite. De-abia în 1998 a primit diagnosticul corect: anxietate cu tulburare delirantă. „Tulburarea anxioasă merge dincolo de fluturii de teamă din stomac“, spune Michele.

Tulburarea de stres post-traumatic

În vara lui 2010, după ce a părăsit Marina Militară americană, David Daly s-a simţit „amorţit“, nu mai putea să simtă nicio emoţie, iar mintea îi era acaparată de gânduri negre. Ajuns la o clinică de boli mintale, a fost diagnosticat cu tulburare de stres post-traumatic medie-severă.

Bărbatul credea că nenumăratele orori ale războaielor din Iraq şi din Afganistan nu au avut un impact atât de mare asupra lui. Totuşi, după diagnostic, a început să conştientizeze că viziunea neagră şi rece asupra lumii este cauzată de războaie. A urmat o perioadă de izolare în casă, cu jaluzelele mereu închise şi cu pereţii albi, goi. Nu dormea mai multe de trei ore pe noapte.

Acum, la 34 de ani, poate spune că are câteva zile în care trăieşte normal. În restul timpului, se luptă cu tulburarea de stres post-traumatic.

Anorexia

Gabriel Brito avea 16 ani când a început să se considere prea grasă şi când şi-a stabilit idealul de a fi din ce în ce mai slabă. A trecut la o dietă cu doar 300 de calorii pe zi, iar în fiecare seară alerga kilometri întregi. Credea cu tărie că dacă 50 de kilograme este o greutate ideală, atunci 36 de kilograme trebuie să fie o greutate chiar mai bună pentru o fată. La 19 ani, Gabriel avea un indice de masă corporală (IMC) de 14,4, în vreme ce IMC-ul ideal se situează între 18,6 şi 24,99.

„Am fost anorexică timp de şase ani şi credeam că voi muri înainte să mă fac bine. Numai când a împlinit sora mea mai mică 5 ani şi mi-a spus că îi este teamă să se îngraşe mi-am dat seama că trebuie să mă schimb“, povesteşte tânăra.

A durat doi ani până ce s-a făcut bine. Doi ani în care a mai avut câteva recăderi.

Autismul

„Luam cina cu nişte prieteni când băiatul meu de 13 ani, Noah, a spus o glumă proastă, dezgustătoare chiar, despre mexicani. Ne aflam într-un restaurant mexican, iar unul dintre prietenii noştri de la masă era şi el mexican. Toată lumea a tăcut“, povesteşte mama lui Noah, diagnosticat după acest incident cu autism.

Băiatul nu face distincţia între grupurile etnice şi nici nu înţelege subtilităţile. Mai spusese aceeaşi glumă la şcoală şi câţiva dintre colegi au râs, de unde a tras concluzia că gluma trebuie să fie bună, iar lui îi place să fie amuzant.

A început tratamentul la 15 ani, iar progresele încep să se vadă, spune mama băiatului.