Două ceşti de cafea pe zi curăţă ficatul. Ce efect au zahărul şi sarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cafea care ne energizează dimineaţa este benefică şi pentru ficat

Bombardat cu tot felul de chimicale şi grăsimi din mâncare sau condamnat de inaniţie pentru simplul fapt că vrem să arătăm fabulos în costum de baie, ficatul lucrează în fiecare zi ca o uzină de detoxifiere a organismului. Atunci când dă semne de oboseală simţim imediat. Anumite alimente ajută ficatul să funcţioneze optim.

Ce putem face pentru a ajuta ficatul să ne păstreze sănătoşi? Fără doar şi poate să renunţăm la alcool, atrag atenţia medicii.

Cei care nu pot începe ziua fără cafea se vor bucura să audă că această băutură are un efect pozitiv şi asupra ficatului. Studiile arată că 2-3 ceşti de cafea pe zi pot proteja ficatul deteriorat de efectele alcoolului şi a dietei nesănătoase. Unele cercetări merg chiar mai departe subliniind că în acest fel se reduce chiar riscul de cancer de ficat.

Zahărul este indicat însă doar ocazional întrucât o parte din îndatoririle ficatului constă în transformarea zahărului în grăsime. Supradoza de zahăr duce la acumularea de grăsime la nivelul acestui organ care nu mai funcţionează cum trebuie. Aşa că făceţi-vă un serviciu şi consumaţi dulciuri doar din când în când.

Cât priveşte sarea, studiile arată că o cantitate prea mare de sodiu în organism fibrozează ficatul, primul pas către leziuni, potrivit webmd.com. Astfel, ar trebui evitată mâncarea procesată precum şunca sau mezelurile, în favoarea vegetalelor. O altă recomandare este înlăturarea solniţei de la masă.

Ceaiul verde conţine antioxidanţi puternici, printre care şi catechine, despre care se consideră că au un rol în prevenţia diferitelor forme de cancer, inclusiv în cel de ficat. Cantitatea de catechine este mai mare dacă ceaiul este consumat fierbinte.

Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le putem face pentru ficat este să bem apă. Înlocuirea băuturilor dulci cu apă ne ajută totodată să rămânem supli.

Dacă vrem să protejăm în acelaşi timp şi inima şi ficatul ne putem folosi de ierburi şi condimente adăugate în mâncare. Este vorba despre oregano, salvie şi rozmarin. Sunt surse bune de polifenoli, plus că mai tăiem din cantitatea de sare din mâncare. Scorţişoara, curry şi chimionul sunt alte opţiuni benefice.

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă