Din ce se compune meniul sănătos al unui copil. Sugestiile medicilor nutriţionişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deprinderile de alimentaţie sănătoasă se capătă de mic

Meniul zilnic al copilului include cinci mese – trei principale şi două gustări, la fel ca în cazul adultului. Alimentele oferite celui mic sunt asemănătoare cu cele ale adultului, dar cantitatea este mai mică şi variază în funcţie de vârstă.

Deprinderile de alimentaţie sănătoasă se capătă în copilărie. Un copil căruia i se oferă alimente sănătoase şi care îi vede pe ai lui mâncând sănătos, are toate şansele să ajungă un adult fără probleme cu greutatea.

Nevoile energetice ale copilului trebuie asigurate în proporţie de 15-20% dimineaţa, 35-40% la prânz, 15-20% seara şi câte 10-15% la gustările de la ora 10 şi ora 17, potrivit medicilor nutriţionişti şi specialiştilor în pediatrie consultaţi în cadrul proiectului „Prevenţia începe cu educaţia“.

Aceştia recomandă ca dimineaţa, meniul să fie compus din lapte simplu sau cu cacao ori iaurt, la care se adăugă pâine cu brânză sau ou, sau şuncă, legume proaspete, alternativ.  

În alte zile ale săptămânii, pot fi prăjituri de casă  - chec - sau cereale. Laptele se poate oferi şi seara sub formă de iaurt, orez cu lapte, budincă sau echivalente în brânză de vaci, telemea desărată.

Gustarea de la ora 10 se poate compune din fructe, plăcintă cu fructe sau compot.

Salate în loc de supă, de două ori pe săptămână

Masa de prânz va fi alcătuită dintr-o supă sau o ciorbă, dar în cantitate mică pentru a nu crea senzaţia de saţietate. De două ori pe săptămână, supa poate fi înlocuită cu salate.

Felul doi poate fi carne cu legume sau preparate din ou cu legume. În principiu, copilul peste 3 ani poate să digere şi să asimileze nutrienţii din toate legumele. Pentru o digestive mai bună, acestea pot fi preparate fierte fie sub formă de sufleuri, fie sub formă de supe, creme, chiftele, crochete. Carnea va fi preparată prin fierbere sau la grătar.

Din carnea tocată se pot pregăti chiftele - la cuptor, ardei umpluţi, dovlecei umpluţi, musaca de cartofi. Se preferă carne de pasăre, vită şi peşte sau ficăţei. Nu se recomandă carnea de porc. Dacă se va folosi totuşi, se vor oferi cantităţi mici de carne de porc slabă.

Gustarea de la ora 17 poate fi formată din fructe, iaurt, tartă cu fructe, plăcintă cu brânză.

Masa de seară va fi alcătuită din mămăliguţa cu brânză, papanaşi, paste cu brânză sau lapte, sufleuri de legume, sandviş cu brânză sau şuncă, legume proaspete. Masa de seară se poate încheia cu fructe, compot.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort