Dieta recomandată în osteoporoză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este o boală care afectează peste 40 la sută din femei şi 20 la sută din bărbaţii cu vârste de peste 50 de ani. Însă creşterea aportului de calciu, de vitamina D şi de proteine previne fracturile asociate osteoporozei.

Calciul este un nutrient esenţial pentru menţinerea rezistenţei oaselor. 99 la sută din cantitatea de calciu din organism se află în oase. El acţionează şi la nivelul sistemului nervos şi al muşchilor, de aceea nivelul său sanguin trebuie să fie constant, atrage atenţia Asociaţia pentru Prevenirea Osteo­porozei din România (ASPOR).

Aportul insuficient determină organismul să producă un hormon numit parathormon, care eliberează calciul din oase, iar în timp acestea se fragilizează şi-şi pierd rezistenţa. Statisticile arată că una din două femei şi unul din cinci bărbaţi prezintă în cursul vieţii cel puţin o fractură cauzată de osteoporoză.

După 65 de ani, mai mult calciu

Recomandările specialiştilor privind necesarul zilnic de calciu diferă în funcţie de vârstă. Astfel, femeile care nu au intrat la menopauză şi bărbaţii cu vârste sub 65 de ani au nevoie de 1.000 mg de calciu pe zi. Odată cu instalarea menopauzei şi cu înaintarea în vârstă, factori de risc în apariţia osteoporozei, necesarul zilnic ajunge la 1.300 mg de calciu pe zi atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Calciul se găseşte în lapte şi în produsele lactate, în legumele verzi (broccoli), în peşte (în special în sardine), în nuci, în alune şi în tofu (brânza de soia).

Peştele gras, sursă de vitamina D

Pentru a asigura absorbţia calciului din alimente, dieta trebuie să conţină şi vitamina D, esenţială şi pentru înnoirea şi mineralizarea ţesutului osos. Alimentele care conţin vitamina D sunt: peştele gras, ouăle, ficatul, cerealele şi produsele lactate. Până la 50 de ani, avem nevoie de 200 de unităţi internaţionale (U.I.) de vitamina D pe zi, de 400 U.I. până la 65 de ani şi de 600 U.I. după 65 de ani.

Risc: Consumul crescut de sare şi de cafeină duce la eliminarea calciului şi favorizează pierderea osoasă.

Specialistul nostru
Livia Nena
biolog nutriţionist

Osteoporoza nu poate fi combătută prin alimentaţie, dar dieta adecvată poate întârzia evoluţia acestei afecţiuni şi chiar o poate stopa. Astfel, persoanele cu osteoporoză trebuie să evite alimentele care favorizează aciditatea sângelui. Aceasta deoarece, în condiţiile unei acidităţi crescute, organismul extrage din oase calciul pentru a-şi echilibra pH-ul sanguin. Alimentele ce măresc aciditatea organismului sunt zahărul şi carnea.

În caz de osteoporoză, sunt recomandate alimentele cu caracter alcalin, cum ar fi: cartoful, conopida, varza, broccoli, ţelina, ardeiul, morcovii, orezul, cerealele integrale, uleiurile vegetale, preparatele din griş, lactatele, fructele bine coapte. Este indicat şi consumul de alimente bogate în calciu (produsele lactate nepasteurizate, fructele de mare, alunele de pădure, ovăzul, fasolea şi soia).

Expunerea la soare timp de 10-15 minute a mâinilor, a braţelor şi a feţei este suficientă pentru a-ţi asigura necesarul zilnic de vitamina D.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?