Dieta care ne face depresivi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pastele din făină albă, carnea roşie şi sucurile carbogazoase cresc considerabil riscul de depresie, arată un nou studiu.

Timp de 12 ani, oamenii de ştiinţă de la Şcoala de Sănătate Publică Harvard au urmărit alimentaţia şi starea de sănătate fizică şi mentală a unui număr foarte mare de femei – 43.000. La început, niciuna dintre ele nu suferea de depresie, dar după cei 12 ani, multe dintre ele prezentau manifestări ale tulburării sau chiar primiseră un diagnostic în acest sens, potrivit ABC News.

Specialiştii coordonaţi de prof. dr. Michel Lucas au constatat că femeile care beau sucuri carbogazoase sau care mâncau paste, pâine şi biscuiţi din făină albă, rafinată, şi carne roşie grasă zilnic au avut un risc mai mare cu aproximativ 29%-41% de a suferi de depresie decât cele cu o dietă sănătoasă.

De asemenea, analizele de sânge ale voluntarelor indicau un nivel mai crescut de inflamaţie în corp în cazul celor care includeau zilnic în dietă alimente nesănătoase. De fapt, în sângele lor s-a urmărit prezenţa sau absenţa a trei biomarkeri de inflamaţie asociaţi cu bolile cardiace, cu atacul cerebral, cu diabetul şi cancerul. La finalul studiului, femeile depresive aveau în corp niveluri îngrijorătoare ale tuturor celor trei biomarkeri.

„Nu ne este foarte clară legătura dintre nivelul de inflamaţie din corp şi depresie“, a recunoscut, totuşi, prof. dr. Lucas. Însă acelaşi studiu a demonstrat că un consum zilnic de cafea fără zahăr şi fără lapte, de ulei de măsline, de vin şi de legume precum morcovii, cartofii dulci şi cele cu frunze verzi reduc atât nivelul inflamaţiei, cât şi riscul de depresie. Cea mai recomandată este dieta mediteraneană, spune Lucas.

Un studiu anterior realizat pe 2.000 de bărbaţi de specialiştii de la Universitatea de Est din Finlanda a arătat rezultate similare. 

Citeşte şi:

VIDEO Cum se poate slăbi spectaculos şi sănătos. Povestea lui Alex, care a scăpat de 70 de kilograme într-un an

Un alt beneficiu al cafelei: scade riscul de cancer la ficat şi cu 40%

Cei care beau cafea sunt mai puţin supuşi riscului de a face cel mai comun tip de cancer la ficat, carcinomul hepatocelular.

Cartoful, energizantul toamnei

Toamna s-a instalat bine. Zilele sunt acum mai scurte şi ploioase, ne simţim obosiţi şi suntem puţin mai nervoşi decât de obicei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort