Descoperire surprinzătoare - Ce alimente consumate zilnic au echivalentul a 4.000 de pași

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul de pași necesari zilnic par un obiectiv dificil de atins? Un grup de cercetători americani a descoperit ce alimente consumate zilnic ne-ar putea scuti de până la 4.000 de pași. Dieta este, de asemenea, benefică pentru sănătatea inimii.

O dietă sănătoasă, mai puțini pași zilnic FOTO Arhivă

Cercetarea, care a fost publicată în Jurnalul European de Cardiologie Preventivă, a încercat să afle dacă o dietă sănătoasă poate fi asociată cu condiția fizică la adulți. Studiul denumit „Framingham Heart Study” a inclus 2.380 de participanți - o cercetare pe termen lung, de-a lungul mai multor generații, conceput pentru a identifica trăsăturile comune care contribuie la bolile cardiovasculare. În rândul participanților, vârsta medie a fost de 54 de ani și 54 la sută erau femei, potrivit Yahoo News.

Pe lângă finalizarea unei evaluări, de mare intensitate, a condiției fizice, participanții au completat un chestionar semi-cantitativ de frecvență a alimentelor, astfel încât oamenii de știință să poată a evalua aportul de produse alimentare, consumate în ultimul an.

Răspunsurile lor, care au variat de la o dată pe lună la șase sau mai multe porții pe zi”. Aceste variante au fost regăsite în două teste de evaluare a calității alimentanție, asociate cu sănătatea inimii și anume: Indicele de alimentație sănătoasă alternativă (AHEI; 0 la 110) și Scorul de dietă în stil mediteranean ( MDS; 0 până la 25).

Legumele și fructele, pașii către o bună condiție fizică

Scorurile mai mari au indicat o dietă care acordă prioritate legumelor, fructelor, cerealelor integrale, nucilor, leguminoaselor, peștelui și grăsimilor sănătoase, limitând, în același timp, carnea roșie și alcoolul.

„Acest studiu oferă unele dintre cele mai puternice și mai riguroase date de până acum pentru a susține legătura dintre dietă și o condiție fizică mai bună”, a declarat autorul studiului, Michael Mi, de la Centrul Beth Israel Deaconess Medical din Boston, Statele Unite, într-un comunicat de presă.

„Îmbunătățirea condiției fizice, pe care am observat-o la participanții cu diete mai bune a fost similară cu efectul de a face încă 4.000 de pași în fiecare zi”, a adăugat acesta.

Cercetătorii au luat în calcul și diverși factori precum: vârsta, sexul, aportul total de energie zilnic, fumatul, nivelul de colesterol, tensiunea arterială, diabetul și nivelul regulat de activitate fizică. Media AHEI a fost de 66,7, în timp ce media MDS a fost de 12,4. Comparativ cu scorul mediu, o creștere de 13 puncte la AHEI și 4,7 la MDS a fost asociată cu o creștere cu 5,2% și, respectiv, 4,5% mai mare a aportului de oxigen în timpul exercițiului.

Chiar dacă rezultatele studiului de față au găsit o legătură între o dietă sănătoasă și îmbunătățirea condiției fizice, sunt necesare mai multe cercetări, în acest sens.

Acesta a fost un studiu observațional și nu putem concluziona că a mânca bine determină o condiție fizică mai bună sau a exclude posibilitatea unei relații inverse, adică persoanele în formă aleg să mănânce sănătos”, a spus Mi.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”