De ce e bine să mâncăm cartofii reci? Cercetătorii fundamentează ştiinţific recomandarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cartofii fierţi sau copţi după ce se răcesc sunt o sursă excelentă de amidon rezistent Foto clickpoftabuna.ro

Consumaţi în stare rece, coarfoii se transformă într-o sursă de amidon rezistent, care poate contracara efectele nocive ale consumului de carne roşie, potrivit unui studiu recent realizat de către cercetătorii australieni.

Persoanele care consumă carne roşie ar putea să-şi reducă riscul de a se îmbolnăvi de cancer colorectal, dacă mănâncă alimente bogate în amidon rezistent, precum bananale sau cartofii fierţi sau copţi reci, sugerează un studiu de mică amploare, realizat în Australia, citat de New Scientist.

Potrivit oamenilor de ştiinţă acest tip de carbohidrat, numit amidon rezistent, stimulează generarea unor substanţe care atenuează schimbările genetice care preced apariţia teribilei afecţiuni.

Într-un prim studiu, de mică amploare, specialiştii de la Flinders University, Adelaide, Australia, au cercetat acest efect pe 23 de voluntari.

Subiecţii au trebui să mănânce, timp de 4 săptămâni, cantităţi mari de carne roşie, după care cercetătorii au prelevat celule din intestin. În urma analizelor făcute, aceştia au observat o creştere a numărului de molecule de microARN - lanţuri scurte de ARN care pot dezactiva anumite gene – numite miR17-92 şi miR21. Această creştere este asociată cu supravieţuirea şi proliferarea celulelor tumorale specifice cancerului colorectal, respectiv cu şanse mai mici de vindecare pentru cei care suferă de acest tip de cancer.

Ulteorior, voluntarii au avut, timp de încă o lună, aceleiaşi alimentaţii bogată în carne roşie, la care însă a fost adăugat şi amidon rezistent. În cadrul experimentului, amidonul a fost administrat sub forma unei băuturi, dar el se găseşte în mod natural în mai multe alimente, cum ar fi, de exemplu, bananele şi cartofii fierţi sau copţi care au fost lăsaţi să se răcească. 

Şi de această dată cercetătorii au analizat celulele din intestinul participanţilor la studiu, constatând că nivelul de miR17-92 scăzuse până aproape de nivelul înregistra înainte de introducerea dietei bogate în carne roşie. Totodată, nu s-a constatat nicio modificare a nivelului miR21.

Cercetători spun că aceste rezultate arată că amidonul rezistent are efecte complexe şi că intenţionează să le studieze mai detaliat în continuare.

Specialiştii atrag atenţia că amidonul rezistent nu poate compensa orice efecte nocive pe care le-ar avea carnea roşie.

Carnea roşie trebuie să fie consumată doar în cantităţi mici, iar alimentele care conţin fibre sau amidon rezistent trebuie să constituie o parte importantă a dietei”, recomandă John Cummings, un gastroenterolog de la Dundee University, din Marea Britanie.
Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta