Cartofii tip „bolovan“ sunt periculoşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cartofii din import cu diametrul mai mare de opt centimetri, care se vând în ţara noastră, sunt plini de nitriţi şi nitraţi. Din acest motiv, aceştia sunt interzişi în Uniunea Europeană, avertizează conducerea Federaţiei Naţionale Cartoful din România.

Cartofii uriaşi din pieţele româneşti sunt toxici pentru om şi sunt consideraţi furaje de fermierii din Uniunea Europeană.

"Cartoful care vine din Polonia sau din ţările vestice, de obicei, este un tubercul de dimensiuni mari. În vestul Europei nu se consumă tuberculi uriaşi pentru că acumulează nitriţi şi nitraţi şi, pentru ei, sunt în afara STAS-ului. Practic, preţul este mic, iar românul se trezeşte pe masă cu el şi îl mănâncă. Acolo se fac fertilizări superintensive. Nicăieri în Europa nu o să vedeţi în magazine tuberculi cât borcanul. Cartofii mari sunt nesănătoşi, ei cresc aşa pentru că sunt forţaţi să crească, se tratează cu azot şi cu tot felul de îngrăşăminte chimice. Noi nu suntem împotriva fertilizării, că este normal să fertilizezi, dar să se facă limitat", susţine Gheorghe Boţoman, preşedintele Federaţiei Naţionale Cartoful din România (FNCR), scrie ziarulring.ro

Cortofii buni au maxim 7 cm

Cartofii recomandaţi consumului uman nu trebuie să depăşească dimeniunile de 6,5-7 cm, afirmă dr. ing. Agr. Victor Donescu,  de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfecla de Zahăr, din Braşov.

Cartofii foarte mari, de 8, 9 sau chiar 10 cm sunt nesănătoşi, deoarece sunt crescuţi oarecum forţat, prin folosirea în execes a îngrăşămintelor chimice. Sunt şi soiuri care fac astfel de cartofi. În general, sunt soiuri furajere, destinate consumului animalelor.  În ţările din vestul Europei, consumatorii ştiu acest lucru şi preferă cartofii de dimensiuni mai mici. La noi, se preferă cartofii mari, pentru că sunt mai frumoşi, mai aspectuoşi şi se curăţă mai uşor”, a explicat Victor Donescu, pentru Adevărul.

El a precizat că în România nu există soiuri de cartofi foarte mari. “Noi, la Insitutul de cercetare, nu am selecţionat soiuri care fac tuberculi foarte mari. Fermierii însă sunt atraşi de sămânţa care face cartofi mari. De multe ori, ei nici nu ştiu ce cumpără şi cultivă cartof furajer”, a precizat Donescu.

Diferenţa dintre un cartof destinat consumului uman şi cel furajer este dată, potrivit specialistului, de calităţile nutriţionale, dar şi de consistenţă şi gust.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite