Cinci reguli pentru un somn mai bun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orele pe care le petreci dormind sunt esenţiale pentru recâştigarea energiei de care ai nevoie în ziua următoare, dar mai ales pentru sănătatea ta.

La prima vedere, orele alocate somnului nu sunt o problemă cotidiană care să ne preocupe, cu toate că este necesar avem un număr de ore constant dedicate odihnei. Din acest motiv specialiştii recomandă să ne stabilim un număr de ore care să fie suficiente pentru „reîncărcarea bateriilor”.

Cotidianul „Huuffington Post” indică un număr de cinci reguli care dacă sunt respectate ne oferă un somn bun, odihnitor, necesar pentru corpul nostru.

1.Stabileşte-ţi un program pentru toate cele şapte zile ale săptămânii

„Este vital un program în care să mergi la culcare aproape la aceeaşi oră, seară de seară, şi să te trezeşti dimineaţa la ore bine stabilite”, a declarat autorul cărţii Sleep for Success!, James B. Maas. Acest autor recomandă un somn de 7-8 ore pe noapte.

2.Încearcă să nu mai consumi băuturi care conţin cofeină după ora 14.00

Nu este bun consumul de băuturi care conţin cafeină începând cu a doua parte a zilei deoarece şi la aproape şase ore după ce le-aţi consumat, gradul de cafeină este relativ ridicat în organism.

3.Păstrează o temperatură stabilă a corpului

Nu este recomandat să stai în locuri în care să fie temperaturi prea ridicate, dar nici unde să fie prea frig. O temperatură medie, constantă, poate să fie un factor important al unui somn bun.

4.Îndepărtează echipamentele electronice de lângă tine

În momentul în care vrei să adormi încearcă să îndepărtezi aparatele de telecomunicaţii din apropiere şi să ieşi de pe reţelele de socializare pentru a nu fi trezit de notificări, mesaje sau de e-mailurile primite.

5.Evită consumul medicamentelor

Medicamentele consumate fără a fi neapărată nevoie pot să afecteze sănătatea ta prin slăbirea imunităţii şi prin modul în care acţionează asupra diferitor părţi ale organismului, mai ale asupra ficatului.  

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice